Jack Abbott din „Tânăr şi neliniştit“, la 65 de ani. Cum arată în prezent actorul Peter Bergman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii din „Tânăr şi neliniştit“

A fost ales pentru rolul lui Jack Abbott în longevivul serial de televiziune ”Tânăr şi neliniştit” în octombrie 1989. De atunci, starul s-a impus drept unul dintre cele mai importante personaje, cu o carismă îmbatabilă.

Iar asta i-a adus nu mai puţin de 19 nominalizări la premiile Emmy, la categoria ”Outstanding lead actor”, şi trei câştiguri, în anii 1991, 1992 şi 2002. Aceste premii, dar şi cele două trofee Soap Opera Digest, l-au transformat pe Bergman în cel mai premiat actor din ”Tânăr şi neliniştit”.

Copilăria a fost una instabilă pentru Peter Bergman. Ca fiu al unui ofiţer din Armata Navală a SUA, Peter s-a mutat de nouă ori alături de familia lui înainte de a intra în clasa a opta. Experienţa acumulată, însă, l-a făcut să dea la facultate de artă dramatică, pe care a şi absolvit-o în 1974. Imediat după, acesta şi-a exersat talentul în teatre regionale şi prin câteva reclame difuzate de toate televiziunile naţionale. Aşa a şi fost remarcat şi, ulterior, cooptat în serialul ”All my children”.

Deşi 30 de ani înseamnă extrem de mult din viaţa unui om, Peter Bergman a ştiut cum să jongleze şi cu viaţa personală în timp ce apărea pe micile ecrane. Aşa se face că după un mariaj eşuat cu Christine Ebersole (1976-1981), Peter şi-a cunoscut marea dragoste. Pe Mariellen Bergman, cu care e căsătorit de 34 de ani. Cei doi au împreună doi copii, pe Connor şi Clare.

Iată cum arată în prezent actorul Peter Bergman

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor