Ionuţ Dolănescu, lăsat pieton de judecători din cauza vitezei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Dolănescu a fost prins conducând cu peste 120 de kiloemtri pe oră într-o localitate

Ionuţ Dolănescu rămâne fără permis de conducere din cauza vitezei, după ce artistul a contestat şi a pierdut în primă instanţă o sancţiune primită în vara anului trecut, când maşina pe care o conducea a fost surprinsă de radar circulând cu 125 de kilometri pe oră în localitate.

Ionuţ Dolănescu poate contesta hotărârea Judecătoriei Vaslui, transmite EuropaFM.

Radarul Poliţiei Rutiere Vaslui a înregistrat anul trecut, în luna iulie, o maşină care circula cu 125 de kilometri pe oră în localitate, la ieşirea din oraşul Vaslui spre Munteni de Jos.

La acel moment, un echipaj de poliţie a pornit în urmărirea maşinii înmatriculate în SUA, iar şoferul a fost tras pe dreapta.

Dolănescu mai are o şansă

Poliţiştii au fost surprinşi să constate că în faţa lor se află Ionuţ Dolănescu. Oamenii legii nu au fost însă impresionaţi că au de-a face cu artistul, nici când acesta le-a spus că se grăbea să ajungă la un spectacol.


Dolănescu a fost sancţionat conform legii, cu 1.305 lei amendă şi suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile. Artistul a contestat însă sancţiunea, iar acum a venit şi verdictul instanţei.

Judecătoria Vaslui i-a respins contestaţia ca neîntemeiată şi a dat câştig de cauză Poliţiei. Totuşi, decizia magistraţilor vasluieni nu este defintivă, iar artistul are 30 de zile la dispoziţie să facă apel.