Interviu OK! cu Dani Oţil: „Relaţia cu Mihaela m-a ridicat ca om“
0Unde dragoste nu e, nimic nu e. În showbiz, după dragoste, rămâne cinic şi restructurant marketingul. Exerciţiul marketingului.Nu ştiu cum a trăit anii aceştia, dar felul în care a încheiat cei şase ani de poveste cu Mihaela Rădulescu spune că avem de-a face cu un nou Dani.
La cei şase se adaugă zece ani de televiziune. Azi este ambasador al campaniei Wings for life-World Run, pentru atragerea atenţiei asupra problemelor de coloană vertebrală. Nu sunt dintre fanii lui, dar în zece ani de televiziune, care te tot apleacă, el a stat bine cu coloana vertebrală. D-aia zic.
Mă tot gândeam la interviul acesta cu tine... Câţi ani de matinale ai?
Dani Oţil În televiziune, şapte la Antena 1 şi mai avem doi la Naţional TV. Noi de la 18 ani n-am prea stat în pat dimineaţa. Am mai făcut şi ani de radio la Timişoara. Dar e totuşi un mit că oamenii de matinal se trezesc la patru dimineaţa. Ne trezim acum pe la şase şi ceva.
Nu fac diferenţa între patru şi şase dimineaţa.
Tata s-a trezit la cinci, 25 de ani, şi nu i-a ridicat nimeni statuie. De aceea nici mie nu e cazul.
Tu trebuie să fii şi vioi la ora aia.
Avem 300 şi ceva de emisii pe an. Directul implică o formă de oboseală care, ca să ţi-o explic, te trimite înapoi la liceu. La o teză la care ştiai. Ai învăţat.
N-am amintiri de genul ăsta.
Gândeşte-te la nişte colegi. Examenul la care ştii, dar simţi că nu ai timp să scrii tot. Atunci intervine un consum.
Erai genul care ştia la şcoală?
Da, am fost tocilar multă vreme. Mi-am meditat toţi prietenii. Inclusiv pe Răzvan. L-am trecut clasa de câteva ori. Sunt bun pedagog. La ştiinţe exacte mai ales. Vezi, la noi există şi o completare în echipă. Eu sunt pragmaticul. Eu ţin timpii. Ştiu publicităţile. Răzvan e vulcanicul.
...
Când am făcut ultimul interviu, tocmai devenise oficială relaţia ta cu Mihaela Rădulescu.
Aşa de mult de atunci?
Te-a făcut mai important relaţia asta?
Da. M-a ridicat mult ca om. Şi probabil m-au văzut ochii care nu mă văzuseră până atunci. De la cei care s-au întrebat şi încă se întreabă „Ce-a văzut la el, bă?“, până la cei care au descoperit în mine ceva ce n-ar fi citit niciodată. Ştii că în bibliotecă ai cărţi pe care nu le-ai deschis niciodată. Nu ţi-a plăcut cotorul. Cred că pentru mulţi am fost cartea aceea care poate avea coperta interesantă sau nici măcar. Cartea pe care n-ar fi deschis-o, dar au făcut-o mulţumită prefaţei. Sau omului care a făcut recenzia, Mihaela. Mă bucur că m-au răsfoit, chiar dacă mulţi nu m-au plăcut. „O carte de rahat. S-o facem cornete!“. Dar cred că sunt şi câţiva care au zis: „Ce bine că mi-a recomandat-o“. Mihaela a fost omul cu recomandarea.
Interviu realizat de Radu Buzăianu