Interviu Interviu cu Oreste Teodorescu şi fiica lui, Sabina: „Suntem ca nişte colegi de cameră”

E şi firesc, de vreme ce-i despart doar 20 de ani. Iar atmosfera studenţească de acasă le apropie şi mai mult vârstele. Oreste este omul care, atunci când crezi că l-ai înţeles, mai are câteva substraturi de dezvăluit. Şi asta nu legat de ceea ce spune ori comentează la televizor. Ci de felul său de-a fi, de-a simţi, de-a povesti despre sine şi despre cei care contează, cu adevărat, în viaţa lui.

Şi e cu adevărat reconfor­tant să-l vezi împreună cu fiica lui, Sabina, des­coperind congruenţe personale în cadrul intim al casei lor, avându-i drept martori paşnici pe bull­dogul Caffy şi pe boxerul Leea. Interviu realizat pentru „OK! Magazine”.

Eşti născut de Ziua Franţei.

Oreste: Da, pe 14 iulie, de ziua Căderii Bastiliei. Era să mă numesc Bastiliu. Bizar! Pe bunicul meu îl chema Scarlat, pe naşul meu, Oreste. Îţi dai sea­ma dacă m-ar fi chemat şi Bastiliu? Scarlat Oreste Bastiliu Alexandru Teodorescu. Eh? (râde)

Dar legăturile tale cu Franţa sunt mai profunde.

Oreste: Da. Am un stră-stră-străbunic, vicontele de Castano, care a venit în Ţara Românească.

Ai şi un castel pe undeva?

Oreste: Nu, dar am prieteni care au. Am fost şi cu Sabina acum câţiva ani undeva, lângă Paris, în castelul unui prinţ scăpătat din aristocraţia Fran­ţei. Am avut şi o experienţă cu fantome... (râde) E un castel moştenit din neam în neam, de pe la 1500 şi ceva, pe o proprietate mare, cu mistreţi, cu cai, o reşedinţă foarte frumoasă, dar pe jumă­tate lăsată în paragină, pentru că proprietarul nu-şi poate permite să plătească decât jumătate din impozit. Şi-atunci a găsit varianta de-a închiria castelul pentru filmări. Jumătatea locuită are elec­tricitate, apă curentă... În fine, ideea e că am avut sentimentul că am mai fost acolo. Nu ştiu, poate că acel viconte de Castano o fi trecut pe-acolo sau poate neamurile lui, implicit şi ale mele. Ciudat e că şi ei s-au simţit ca şi cum am fi din acelaşi neam. Şi am primit o cartă care-mi poate permite, în Cordes-sur-Ciel, să-mi cumpăr pământ.

Ce mai stai?

Oreste: E foarte frumos acolo, dar e o regiune me­dievală, cu clădiri construite începând cu 1100. N-aş avea ce să fac acolo, poate agricultă extremă, pentru că acolo sunt nişte vii care cresc pe stâncă. Eventual, să-mi deschid un han sau o pensiune...

Dar v-a atras ideea să plecaţi din România?

Oreste: Mă atrage constant să călătoresc, dar nu să rămân într-un alt loc.

Sabina: Eu am posibilitatea să studiez în altă ţară, dar deocamdată nu o fac.

Oreste: Dar şi tu te-ai simţit, cumva, acasă în Franţa.

Sabina: Bine, ştiu şi foarte bine limba franceză, am studiat-o 12 ani, am dat bacul bilingv...

Aţi făcut aceeaşi şcoală?

Sabina: Da, Şcoala Centrală. Şi acelaşi profil, uman-bilingv.

Citeşte interviul integral cu Oreste şi fiica lui pe okmagazine.ro