Imagini de colecţie cu familia regală britanică. Regina Elisabeta este de nerecunoscut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O arhivă remarcabilă, cu mai mult de 4000 de fotografii, în care apare familia regală britanică a fost făcută publică zilele acestea, organizându-se o nouă licitaţie. Fotografiile rare au fost realizate în de-a lungul a câţiva zeci de ani, arătându-ne-o pe Regina Elisabeta la primul Trooping The Colour, ori pe copiii ei, în copilărie şi adolescenţă.

Imaginile au fost realizate de fotografrul regal John Scott, între anii 1950 şi 1980. Printre fotografiile nemaivăzute se numără unele în care Prinţul Charles şi Prinţesa Anne învaţă să navigheze, ori întâlnesc mari actori de la Hollywood, precum Farrah Fawcett şi actorii din distribuţia serialului MASH. Mai mult de atât, în unele cadre o vedem pe Regina Elisabeta foarte apropiată de Lordul Louis Mountbatten, unchiul soţului ei, Prinţul Philip. Acesta ar fi avut o influenţă puternică asupra mariajului reginei, dar şi a creşterii nepotului său, Prinţul Charles.

Vezi şi alte fotografii de demult cu familia regală britanică

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie