Hugh Hefner a fost înmormântat cu discreţie: familia i-a îndeplinit una dintre ultimele dorinţe FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hugh Hefner a murit înconjurat de familie FOTO Guliver/Getty Images

Hugh Hefner a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii discrete la care au participat doar cei patru copii ai săi, văduva şi câţiva membri ai personalului. Mogulul Playboy a fost înmormântat lângă Marilyn Monroe, iar familia i-a respectat una dintre ultimele dorinţe.

Hugh Hefner, care a murit pe 27 septembrie la vârsta de 91 de ani, a fost înmormântat sâmbătă în Parcul Memorial Westwood Village din Los Angeles, potrivit revistei People

Locul de veci al fondatorului Playboy, pe care l-a cumpărat în 1992 pentru 75.000 de dolari, se află lângă mormântul actriţei Marilyn Monroe, cea care a apărut pe coperta primului număr al revistei, dar pe care nu a întâlnit-o niciodată. Decizia este una controversată însă, la fel cum a fost întreaga viaţă a lui Hefner. 

În contrast cu viaţa pe care a dus-o, ceremonia de înmormântare a fost una discretă, fiind prezenţi doar văduva lui Hefner, modelul Crystal Harris (31 de ani) cu care s-a căsătorit la finele anului 2012, cei patru copii din cele două căsnicii anterioare – Christie (64 de ani), David (62 de ani), Martson (27 de ani) şi Cooper (26 de ani) – şi câţiva membri ai personalului. 

Cripta lui Hugh Hefner se află chiar lângă cea a actriţei Marilyn Monroe FOTO TMZ.com

Familia i-a respectat una dintre ultimele dorinţe ale lui Hefner, care a fost înmormântat purtând faimoasele sale pijamale din satin, jacheta pentru fumat, cravata, pălăria de căpitan şi pipa. 

„Hef nu credea nepărat în Dumnezeu sau în noţiunea de «viaţă după moarte», dar a crezut că e bine să fie pregătit pentru orice eventualitate şi să aibă cele mai de preţ lucruri ale lui în sicriu, astfel încât, dacă într-adevăr există viaţa de apoi, să le aibă la îndemână“, a dezvăluit o sursă apropiată familiei pentru Metro

Hugh Hefner, în costumaţia sa celebră, alături de ultima soţie, modelul Crystal Harris FOTO Guliver/Getty Images

După moarte sa, averea estimată la 50 de milioane de dolari va reveni celor patru fii ai săi, University of Southern California şi unor organizaţii caritabile pe care magnatul le susţinea. 

Văduva lui Hefner a fost exclusă din testament încă dinainte de căsătorie, când a semnat un contract în care a acceptat să renunţe la moştenirea ce i s-ar fi cuvenit după moartea soţului. Totuşi, tânăra are viitorul asigurat, după ce, în acelaşi contract, i s-au promis cinci milioane de dolari şi o locuinţă de lux, care acum valorează şapte milioane de dolari. Aranjamentele au fost puse la punct de Hefner încă de dinainte de căsătoria cu fostul model Playboy. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani