Interviu Gică Popescu: „Peste 20 de ani mă văd în capul mesei“

L-am provocat la un interviu, în ciuda programului său încărcat. A marcat şi de data asta. Pentru fiecare întrebare, găseşte cel mai elegant răspuns. Numai el ştie cum reuşeşte!

Suntem pe Şoseaua Pipera, la sediul GP Holding. Gică Popescu: om de afaceri, fost mare fotbalist, internaţional ro­mân cu o carieră fără egal. Vine la bi­rou în zori şi nu pleacă niciodată mai devreme de şase seara, dar se întâmplă să plece şi la miezul nopţii. Gică Popescu împlineşte peste câteva zile 45 de ani şi păstrează aceeaşi siluetă ca acum un deceniu, când încă juca la cel mai înalt nivel. Cum naiba reuşeşte? „Peşte şi paste, sunt un mare bucătar!". Nu despre gastronomie vorbim, însă, mai departe, ci despre lecţii de viaţă şi de business, despre tinereţe şi despre inconştienţă, despre curaj şi despre viitor.

Gică, vreau să vorbim despre ce lecţii ai luat de la viaţă.

Gică Popescu Uite, am învăţat câte ceva de la fiecare. Pentru afaceri, am învăţat multe de la Gi­ovanni Becali.

De la Giovanni?

Da, când negocia cu Barcelona, Giovanni s-a pus în genunchi în holul unui hotel de lux. În ge­nunchi s-a pus şi ţipa: Juan (n.r - Juan Gaspart, preşedintele de atunci al Barcelonei), îţi dau cuvântul meu că acestea sunt condiţiile pe care le-am agreat. Era un hotel unde nu intrai decât cu cravată, lux. Ce să facă Juan? „OK, Giovanni, ridică-te, OK." Negocia cum puţini ştiu să o facă. Eu, Dan Petrescu şi Gică Hagi nu am avut nicioda­tă contract semnat cu el. Totul pe încredere, pe palmă bătută. Eu am luat o lecţie de viaţă de la un om din boardul de conducere de la Phillips (n.r. - sponsorul echipei PSV Eindhoven), când a bătut palma cu cei de la Tottenham pentru mine (n.r. - Popescu s-a transferat de la PSV la Tottenham în anul 1994). În tranzacţia respectivă, eu trebu­ia să iau o sumă importantă de bani. Se termină negocierea, bem şampania, trebuia să mă urc în­tr-un avion privat şi să plec cu Alan Sugar, care era preşedintele lui Tottenham, la Londra. Îi spun lui Mircea Petescu (n.r. - impresarul de atunci al lui Gică Popescu): „Mircea, dar noi nu semnăm nimic?". „Băi, Gică, vorbim de conducerea lui PSV Eindhoven!". Până la urmă, m-a văzut omul că sunt amărât şi mă întreabă: „Gică, ce e cu tine?". „Ah, nimic", îmi era jenă să îi spun. Şi îi spune Pe­tescu: „Ar vrea băiatul o hârtie pentru banii ăia". Se uită la mine într-un fel pe care nu o să îl uit niciodată şi spune: „Cuvântul meu nu este de ajuns?". Am încremenit în scaun. „E OK, nu e nevoie", dar aveam inima îndoită. Mi-a dat termen o lună. În a 27-a zi au intrat banii. Am zis: „Da, domnule, asta e! Se pot face lucruri în viaţă fără semnături. Wow!".

Citeşte restul interviului pe Okmagazine!