Gala Globurilor de Aur 2019: cum vor protesta actriţele faţă de hărţuirea sexuală şi ce simbolizează alegerea FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţele Reese Witherspoon, Eva Longoria, Salma Hayek şi Ashley Judd au purtat ţinute negre în 2018, în semn de protest împotriva abuzurilor sexuale FOTO Guliver/Getty Images

Actriţele au ales noi elemente pe care le vor purta la gala Globurilor de Aur 2019, care să ateste faptul că sunt susţinătoare ale mişcării „Time’s Up“, în semn de protest faţă de hărţuirea sexuală.

Susţinătorii mişcării „Time's Up“ vor purta panglici alb şi negru la gala Globurilor de Aur 2019, după ce anul trecut femeile din industrie au purtat rochii negre în semn de protest faţă de hărţuirea sexuală, potrivit News.ro

Duminică, la cea de-a 76-a ceremonie de decernare a Globurilor de Aur, care are loc hotelul Hilton din Beverly Hills, începând de la ora locală 17.00 (01.00 GMT), telespectatorii vor vedea susţinătorii mişcării purtând panglici alb şi negru, realizate de creatoarea de costume Arianne Phillips, relatează Variety

Panglicile vor simboliza faptul că susţinătorii mişcării sunt uniţi în angajamentul lor comun de a crea locuri de muncă sigure, corecte şi demne pentru toate femeile. Acestea vor fi şi un nou semn distinctiv pentru campanie, „TimesUpx2“, care reprezintă atât un indiciu al celui de-al doilea an al mişcării, cât şi un apel pentru a dubla numărul femeilor de toate felurile în poziţii de lider în toate sectoarele. 

FOTO Variety

Rochiile negre purtate pe covorul roşu de la Beverly Hilton au transformat un moment de modă într-o mişcare acerbă în 2018. Noul grup Times Up a folosit această modalitate de a se exprima pentru a-şi face mesajul auzit şi a spune tuturor „Why We Wear Black“.

Meryl Streep, Angelina Jolie, Natalie Portman, Penelope Cruz şi Nicole Kidman sunt doar câteva dintre actriţele care au purtat rochii negre extrem de apreciate. 

Actriţele America Ferrera, Natalie Portman şi Emma Stone, alături de fosta tenismenă Billie Jean King FOTO Guliver/Getty Images

Nu doar actriţele au renunţat la ţinutele colorate, ci şi foarte mulţi actori, printre care Chris Hemsworth, Ewan McGregor, Kit Harrington şi James Franco. Aceştia au renunţat la cămăşile, cravatele sau papioanele colorate şi au purtat în piept mesajul campaniei, „Time’s Up!“.

Chris Hemsworth, Ewan McGregor, Kit Harrington FOTO Guliver/Getty Images 

„Este o modalitate de a arăta că această problemă nu afectează doar femeile“, a declarat pentru Variety Emma Watson în 2018, alături de Marai Larasi, directoare executivă la Imkaan, o organizaţie care încearcă să prevină violenţa împotriva femeilor marginalizate. „Această problemă afectează femei de pretutindeni, în fiecare ţară din lume. Este o problemă globală, sistemică, structurală şi ne alăturăm în această seară pentru a răspândi mesajul“. 

Până în prezent, Time’s Up Legal Defense Fund a ajutat aproape 4.000 de femei şi bărbaţi care au fost afectaţi de abuz sexual, hărţuiri sau discriminare la locul de muncă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente