Freddie Mercury, pe marile ecrane. Când se va lansa filmul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Freddie Mercury va fi interpretat de Sacha Baron Cohen

În primăvara anului viitor vor începe filmările pentru pelicula care va ilustra biografia liderului trupei britanice Queen, a anunţat Brian May.

Comediantul Sacha Baron Cohen îl va interpreta pe Freddy în acest film, iar scenariul ar fi fost scris de Peter Morgan, nominalizat la Oscar. Casa de producţie care va produce pelicula aparţine lui Robert De Niro.

Brain May a fost cel care a făcut anunţul. El a declarat: „Am promis noutăţi după întâlnirea pe care am avut-o cu membrii trupei Queen. Principalul subiect a fost filmul cu Freddie, despre care sunt încântat să vă anunţ că va exista".

Filmul este programat pentru lansare în primele luni ale anului 2014. Discuţiile legate de pelicula care va ilustra viaţa lui Freddie au existat încă din 2011, dar producţia a fost amânată. „Mercury probabil că zâmbeşte pe undeva", a mai spus Brian May, făcând aluzie la faptul că acesta ar fi fost încântat de film.

Pe 24 noiembrie se vor împlini 21 de ani de la dispariţia legendei rock, pe numele său adevărat Farrokh Bulsara.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG