FOTO Rihanna s-a întâlnit cu Brigitte Macron şi cu soţul ei la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă

E una dintre cele mai cunoscute şi talentate artiste ale lumii, însă ceea ce nu ştie lumea e faptul că Riri e implicată în nenumărate cauze umanitare şi luptă, oricând are ocazia, pentru soarta celor năpăstuiţi. Acesta a şi fost prilejul cu care s-a prezentat la Palatul Elysee, la o întrunire oficială cu prima-doamnă a Franţei!

Rihanna, în calitate de fondatoare a asociaţiei umanitare ”Clara Lionel”, s-a prezentat ieri, la Palatul Elysee, pentru a-i întâlni pe soţii Macron şi pentru a discuta despre educaţia în ţările subdezvoltate, după ce, acum câteva zile, l-a rugat, pe Twitter, pe preşedintele Emmanuel Macron să se alăture cauzei ei.

La această întrunire oficială, extrem de mediatizată, Rihanna a avut un outfit cel puţin bizar. Dacă, de regulă, persoanele care întâlnesc şefi de stat poartă ţinute dintre cele mai conservatoare, Riri a riscat şi a purtat un outfit caracteristic ei, sofisticat şi greu de înţeles. Ea a asortat un sacou supradimensionat cu un costum gri, o pereche de sandale cu toc înalt şi o geantă Dior.

Vezi aici ţinuta purtată de Riri, dar şi de Prima Doamnă a Franţei!

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE