FOTO Mickey Rourke a cumpărat un tricou pe care era imprimată o fotografie cu Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mickey Rourke a reuşit una dintre cele mai impresionante reveniri pe marele ecran din istoria cinematografiei, cu rolul din drama „Luptătorul“, care i-a adus un Glob de Aur şi prima nominalizare la Oscar, în 2009 FOTO Reuters

Mikey Rourke a cumpărat un tricou pe care era imprimată o fotografie a preşedintelui rus Vladimir Putin, în timpul unei vizite pe care actorul american a efectuat-o, luni, în celebrul centru comercial Gum din Moscova, informează AFP.

Starul hollywoodian a probat acel tricou sub privirile câtorva sute de persoane şi a decis să îl păstreze.

„Îmi place acest tip“, a spus actorul american, în vârstă de 61 de ani, înconjurat de numeroşi jurnalişti, arătându-le noul său tricou pe care era imprimată o fotografie în care Vladimir Putin este reprezentat cu o beretă de marinar rus şi înconjurat de un buchet de flori.

„Îl voi purta peste tot, inclusiv în Statele Unite“, a adăugat Mickey Rourke, în contextul în care relaţiile dintre Moscova şi Washington au devenit în ultimele luni extrem de tensionate din cauza crizei din Ucraina.

Alte tricouri puse în vânzare luni la Moscova îl prezintă pe Vladimir Putin cu ochelari de soare, însoţit de sloganul „Cel mai politicos dintre oameni“.

Tricourile fac parte dintr-o nouă colecţie vestimentară care conţin imaginea preşedintelui rus, creată de tinerii designeri Anna Efremova şi Ivan Erchov în cadrul unui proiect ce vizează glorificarea „ultimelor victorii ale Rusiei pe scena internaţională“.

Mickey Rourke în timp ce cumpăra tricoul cu chipul lui Vladimir Putin FOTO Reuters

La începutul lunii august, 87% dintre cetăţenii ruşi au declarat că aprobă acţiunile preşedintelui Vladimir Putin, în cel mai recent sondaj de opinie realizat de centrul independent Levada.

Mickey Rourke FOTO Reuters

Mickey Rourke şi-a început cariera de actor în anii ’70 şi a câştigat rapid aprecieri masive din partea criticilor pentru interpretările sale din „Dorinţa“ şi „Jocurile Mafiei“. În special în Europa, el a atras atenţia publicului prin personalitatea sa rebelă şi comportamentul său turbulent. În 1991, Rourke s-a lăsat de actorie pentru a deveni pugilist profesionist, însă s-a retras după doar patru ani. După câteva roluri secundare, Mickey Rourke a reuşit una dintre cele mai impresionante reveniri pe marele ecran din istoria cinematografiei, cu rolul din drama „Luptătorul“, care i-a adus un Glob de Aur şi prima nominalizare la Oscar, în 2009.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani