Florina Cercel a murit. Actriţa avea 76 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa de teatru şi film Florina Cercel a murit în dimineaţa zilei de 30 iulie la vârsta de 76 de ani, potrivit unui anunţ al Teatrului Naţional Bucureşti. Artista avea de mai multă vreme probleme de sănătate.

Florina Cercel a murit din cauza unui cancer la plămâni, potrivit Antena 3. 

Moartea actriţei Florina Cercel a fost confirmată şi de reprezentanţii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ Bucureşti, pe scena căruia actriţa a jucat vreme de 45 de ani. 

Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943 la Piatra-Neamţ, iar în cei peste 50 de ani de carieră a avut peste 100 de roluri în teatru şi film.

A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964. În perioada 1965-1973, a jucat la Naţionalul din Timişoara, în piese precum „Micul infern“ de M. Ştefănescu, „Regele moare“ de Eugen Ionescu, „Mincinosul“ de C. Goldoni, „Aceşti îngeri trişti“ de D.R. Popescu. Din 1972 a făcut parte din echipa Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. „Bacantele“ după Euripide, „Revizorul“ de N.V. Gogol, „Moartea unui comis voiajor“ de Arthur Miller, „Căsătoria“ de Gogol, „Azilul de noapte“ de M.Gorki sunt doar câteva dintre piesele în care a fost distribuită pe scena Naţionalului bucureştean.

Printre cele mai recente roluri se numără cel al Teodorei din „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand“ de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru, şi Zerline din piesa „Camerista“ după Hermann Broch, regizată de Dan Stoica.

A jucat şi în filme precum „Fraţii“ (1970), „Filip cel bun“ (1973), „Prin cenuşa imperiului“ (1976), „Iarna bobocilor“ (1977), „Vară fierbinte“ (1982), „Căruţa cu mere“ (1984), „Crucea de piatră“ (1993), „Les Percutes“ (2002), „Ambasadori, căutăm patrie“ (2003), „The Half Life of Timofey Berezin“ (2006). La postul Acasă TV a interpretat roluri în telenovelele „Inimă de ţigan“ (2007), „Regina“ (2008), „Aniela“ (2009).

A primit în 1990 premiul UNITER pentru „cea mai bună interpretare feminină“, pentru rolul Vassa Jeleznova din spectacolul „Vassa Jeleznova“, după Maxim Gorki, regizat de Ion Cojar.

În 2002, a fost decorată cu însemnele Ordinului Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler, iar Ministerului Culturii şi Cultelor i-a acordat premiul pentru cea mai bună actriţă a anului, pentru rolul Anna Andreevna din spectacolul „Revizorul“, după Nicolai Vasilievici Gogol.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie