Florin Piersic: E prea multă tristeţe în lume. Mi se pare cam nepotrivit să ne ţinem de sărbătoriri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a publicat pe Facebook un mesaj, înainte de a împlini „marele 85”, în care subliniază că „e prea multă tristeţe în lume” din cauza COVID-19, boală în faţa căreia şi-a pierdut un prieten bun, astfel că îi pare „cam nepotrivit să ne ţinem de sărbătoriri”.

Piersic a îndemnat la precauţie în faţa coronavirusului şi a punctat că anul viitor va sărbători dublu, pentru împlinirea a 85 şi 86 de ani.

Duminică seară, actorul - născut pe 27 ianuarie - a transmis:

„Mai e puţin şi intrăm într-o săptămână mare pentru mine, Florin. În câteva zile, împlinesc marele 85. Voi stiţi că n-am avut niciodată reţineri în a-mi spune vârsta. Sunt actori, şi mai ales actriţe, care parcă sunt născuţi pe 29 februarie, aşa că înaintează în vârstă o dată la patru ani.

De fapt, dacă mă gândesc bine, acum fiecare an implinit e o victorie, mai ales daca este trăit frumos, cu speranţă, cu bucurie. O sa vedeţi şi voi când veţi ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima!

An de an, televiziunile, presa şi mai ales voi, publicul, m-aţi sărbătorit, m-aţi răsfăţat, m-aţi aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate şi toată iubirea voastră, cu recunoştinţă.

În teatru, indiferent ce se întâmplă în viata actorilor de pe scenă, se spune: «Spectacolul trebuie să continue». Ei trebuie să fie acolo, să intre în pielea personajelor lor, să vă aducă un zâmbet în suflet sau o lacrimă în colţul ochiului. Anul ăsta, aveam în plan o altfel de întâlnire, pentru că ştiţi că a devenit aproape o tradiţie să îmi petrec ziua de naştere pe scenă, cu voi alături. M-am gândit mult la asta.

Şi acum vine marele „Dar”. Copii, e prea multă tristeţe în lume. De curând, mi-am pierdut un prieten de o viaţă, Rocco - Grigore Rusu, care a fost rapus de boala asta blestemată, iar o minunată parteneră a mea se zbate acum între viaţă şi moarte, din acelaşi motiv. Vă spun drept: mi se pare cam nepotrivit să ne ţinem de sărbătoriri.

Şi dacă nu ne vom vedea faţă în faţă, fie pe scenă, fie pe micul ecran, asta nu înseamnă că vă iubesc mai puţin.

Anul ăsta este anul Vărsătorului, asa că sunt convins că ne aşteaptă lucruri minunate, numai să trecem odată de perioada asta nefericită. VA ROG să aveţi grijă de voi şi de cei din jurul vostru. Fiţi buni unii cu alţii şi, la anul, facem o sărbătorire şi pentru 85 şi pentru 86, la un loc! E o promisiune! Vă pup cu dragoste!”.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi