Eminem, semne vizibile ale abuzului de droguri: artistul a apărut palid şi slab la un eveniment din New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eminem (42 de ani), unul dintre cei mai cunouscuţi raperi la nivel mondial, a apărut palid şi slab la un eveniment din New York, semn al abuzului de medicamente şi droguri. Cântăreţul a avut probleme cu drogurile timp de mai mulţi ani, iar acum dependenţa i-a lăsat urme vizibile pe faţă.

Eminem, pe numele real Marshall Bruce Mathers III, a apărut la evenimentul Wall Street Journal „Innovator Of The Year“, din New York, palid şi slab, indiciu al anilor în care raperul a abuzat de diverse medicamente, dar şi de droguri. Recunoscând de multe ori că drogurile aproape l-au costat viaţa, faţa lui Eminem avea aspecte vizibile ale efector narcoticelor. Îmbrăcat în haine negre şi cu o căciulă pe cap, liniile conturului feţei şi venele proeminente erau clar vizibile pe faţa palidă a lui Eminem, acesta înmânându-i lui Dr. Dre, fostul său mentor, un premiu dedicat carierei de antreprenor. „Dre este o forţă a naturii. Ca să înţelegeţi cât de puternic este, m-a adus din Detroid pentru a vorbi în public, iar eu urăsc cu adevărat acest lucru“, a spus el.

Artistul a început să consume droguri în timpul filmărilor pentru filmul „8 Mile“, în 2002, atunci când petrecea mai bine de 16 ore pe zi pe platourile de filmare, neputând să doarmă. După ce i s-a oferit Ambien (n.r. - medicaţie utilizată pentru tratarea insomniei şi a unor tulburări cerebrale), Eminem a început să consume pastilele tot mai des şi să devină dependent. Cântăreţul însuşi mărturisea că după ce consuma cantităţi considerabile din acest mendicament a început să abuze şi de altele, cum ar fi Vicodin şi Valium. „Nu e niciun secret că am avut o problemă cu drogurile“, a spus Eminem. precizând că lua între zece şi 20 de pilule Vicodin pe zi, dar şi Valium sau Ambien, în cantităţi atât de mari încât nici el nu mai ştia ce lua.

  FOTO GettyImages/Gulliver

Curând, Eminem a intrat într-un centru de dezintoxicare, în 2005, pentru a urma o cură specială, şi a luat o pauză de la cariera artistică, înainte de a lansa cele două albume deja consacrate, „Relapse“ şi „Recovery“. Într-un documentar numit „How to Make Money Selling Drugs“ (n.r. - „Cum să faci bani din vânzarea drogurilor“), lansat anul trecut, acesta a dezvăluit că aproape murise din cauza dependenţei, fiind spitalizat în urma unei supradoze. „Dacă ajungeam la spital cu două ore întârziere aş fi murit. Organele mele se opriseră din a funcţiona. Ficatul, rinichii, totul. Ar fi trebuit să fac dializă, doctorii spuneau că ar fi trebuit să funcţioneze“, declara Eminem. După ce a fost eliberat din spital, Eminem a reuşit să renunţe la droguri doar pentru o lună, după care a recidivat.

Elthon John, artist britanic care a avut la rândul lui probleme cu drogurile, a fost unul dintre prietenii lui Eminem care i-au fost alături în lupta cu dependeţa de droguri.

Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, şapte albume, care s-au vândut în 86,5 milioane de exemplare în toată lumea. După ce şi-a făcut debutul în actorie, în 2002, cu rolul din „8 Mile“, pentru care a fost lăudat de criticii de specialitate, Eminem a preferat să se concentreze asupra carierei sale de muzician. Albumul „Recovery“ a fost discul cu cele mai mari vânzări din Statele Unite ale Americii în anul 2010. În curând, Eminem va lansa un nou album, denumit „ShadyXV“.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie