Emil Rengle, care s-a declarat bisexual, a reacţionat pe tema referendumului: „Iubirea nu se votează“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coregraful şi dansatorul Emil Rengle (28 de ani) a postat pe pagina sa de Facebook două mesaje video prin care se poziţionează împotriva referendumului privind familia tradiţională şi îndeamnă la boicotarea acestuia prin neprezentarea la vot.

Emil Rengle, câştigătorul „Românii au talent“ 2018, care a recunoscut recent că este bisexual, a vorbit despre ce înseamnă pentru el iubirea, în contextul referendumului de schimbare a Constituţiei pe tema familiei. 

Coregraful s-a poziţionat împotriva referendumului ce va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie şi îndeamnă la boicot, prin mesajul „iubirea nu se votează“.  

„Îmi doresc ca fiecare român să fie iubit de către cineva măcar o dată în viaţa asta. Să simtă dragostea aceea pură şi necondiţionată, care nu mai judecă. Atunci lucrurile s-ar schimba şi, acum, poate nu ar mai trebui să postez despre un referendum care ne separă pe noi oamenii şi care îmi consumă din timpul preţios pe care îl am şi pe care aş fi putut să îl petrec rezolvând lucruri cu adevărat importante pentru ţara noastră. Nu susţin acest referendum pentru că iubirea nu se votează“, a scris Rengle pe Facebook. 

„Dacă m-ai întreba, nu aş şti să-ţi spun ce este iubirea. Nu pot să definesc o emoţie atât de mare prin cuvinte. Ştiu doar că dragostea este neînfricată şi vindecătoare. Iubirea este răspunsul, soluţia, dansul, soarele blând şi calea deschisă. Iubirea nu se votează“. 

   

De asemenea, Rengle a mărturisit şi ce înseamnă pentru el dragostea:

„Dragostea mea nu poate fi închisă în cutiuţe, nu stă după uşi închise, nu poartă etichete, nu este războinică, nu separă, nu urăşte şi nu acuză. Iubirea este aici cu fiecare răsărit şi cu fiecare apus şi este acolo unde nu există frică. În iubire suntem faţă în faţă cu noi înşine“, a mai spus Emil Rengle.  

Emil Rengle a mărturisit la începutul anului că este bisexual.  

 

„Pe la 17 ani, mi-am dat seama că sunt cumva diferit faţă de părinţii mei, cu care n-am reuşit să port asemenea conversaţii şi mi-am zis aşa, ca idee, „iubesc“. Dar pentru mine forma fizică înseamnă prea puţin. Mi-am dat seama că pot iubi şi un bărbat şi o femeie la fel de mult şi la fel de frumos. Am vorbit deschis despre asta şi despre faptul că în România acest lucru încă este un subiect tabu. Dar dragostea n-ar trebui să fie tabu niciunde în lumea asta“, a povestit coregraful în cadrul unui interviu Adevărul Live. 

Întrebat cum vede el o relaţie de cuplu, artistul a răspuns: „Eu cred că noi suntem creaţi să trăim în cuplu, sunt convins că viaţa e mai frumoasă în doi şi astfel reuşim să ajungem la varianta cea mai bună a noastră. Important este ca aceşti oameni să se iubească şi cu asta am spus tot, cred că prea puţin contează forma fizică. Pentru mine, oamenii sunt suflete, iar aceste corpuri sunt nişte ambalaje care ne-au fost date de Dumnezeu“. 

Emil Rengle a devenit cunoscut în lumea showbiz-ului internaţional după ce şi-a etalat abilităţile şi creativitatea pe scena UNATC, apoi şi-a făcut apariţii în cadrul marilor şcoli de dans internaţionale, precum Broadway Dance Center New York, Pineapple Dance Studio Londra şi Debbie Reynolds Los Angeles. Aici, Emil Rengle şi-a perfecţionat tehnicile de dans studiind alături de coregrafi celebri, precum Sheryl Murakami (coregraful lui Beyonce) şi Nika Kljun (coregraful lui Kylie Minogue).

La doar 18 ani, Emil a fost cel mai bun dansator şi coregraf din România. A câştigat campionatul de dans Hip Hop International şi a semnat coregrafia primei trupe de dans din România care a participat la campionatul mondial World’s Hip Hop Championships, în Las Vegas. Astfel, Emil a devenit cel mai căutat coregraf din ţara noastră. A colaborat de-a lungul timpului cu artişti precum Alex Velea, Antonia, Loredana Groza, Dj Andi, Fly Project, Anda Adam, Corina, dar şi cu artistele internaţionale Alexandra Stan şi Inna.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”