Elena Udrea, explicaţii despre gestul degetului dus la nas în Parlament. Cui a făcut politicianul controversatul semn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentă în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Elena Udrea a oferit o explicaţie pentru gestul pe care l-a făcut în 2015, când i se decidea soarta în Parlament.

La mai bine de 5 ani de când a făcut vâlvă printr-un gest prin care şi-a dus degetul arătător la nas, interpretat în nenumărate feluri, dar a cărui semnificaţie puţini au ştiut-o, Udrea vine cu o explicaţie. Întrebată de jurnalista Denise Rifai ce a semnificat acel gest, Udrea a răspuns:

„Aşa cum am spus şi la acea vreme, gestul l-am făcut unei persoane dragi mie.Partenerul meu de la acea vreme era acasă şi mă urmărea şi mi-a scris pe telefon „te văd la televizor”. Era un gest pe care-l stabilisem cu mult înainte şi era copiat de la Celine Dion şi soţul ei. Ei conveniseră ca atunci când erau în public şi departe unul de celălalt îşi făceau acest gest şi am ţinut să procedăm la fel. Şi atunci m-am întors să-i fac gestul acesta să ştie că sunt bine, împotriva a tot ceea ce sevedea şi se spunea la televizor. Era ceva atât de simplu, când mă uit la ce conotaţii, cum au analizat specialiştii ”de ce a făcut Udrea semnul?” cum se întreabă şi astăzi, dar oare e adevărat  că a vrut să spună nu ştiu ce. Era atât de simplu, cum nimeni nu-şi putea imagina, un semn făcut cuiva drag care se uita la televizor şi voia să ştie că sunt bine”, a povestit Elena Udrea.

Udrea şi-a justificat alegerea de a nu da explicaţii la acea vreme dând vina pe lipsa timpului şi probleme mai importante de rezolvat.

„Cred că nici nu am ştiut iniţial de această dezbatere. Eu am plecat din Parlament şi unul dintre consilierii mei m-a sunat şi mi-a spus că este o mare dezbatere cu privier la gestul făcut Pe mine mă arestau, stăteam să explic de ce am făcut gestul acela? Şi i-am spus: ”Chiar nu mă interesează de ce se speculează, pe mine mă arestează. Nu mă intersează dacă se speculează într-un fel sau altul”. Ulterior, după ce am spus despre ce era vorba, probabil că oamenilor le-ar fi plăcut să fie ceva mult mai important, mai ascuns, era prea simplu”, a mai spus Elena Udrea.

În ceea ce priveşte numele partenerului de la acea vreme, Udrea a preferat să nu răspundă.

„Nu aş vrea să-i dau numele pentru că toată lumea ştie cine era în perioada aceea. Poate acum e într-o altă relaţie şi nu vrea să se vadă la televizor”, a încheiat Elena Udrea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase