Dustin Hoffman, o nouă acuzaţie de hărţuire sexuală: „A fost o experienţă oribilă cu unul dintre idolii mei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dustin Hoffman (80 de ani) este acuzat că ar fi molestat în repetate rânduri o actriţă alături de care a lucrat în 1980, aceasta fiind a treia învinuire care îl vizează pe legendarul actor şi cea mai recentă din seria privind abuzurile sexuale ale bărbaţilor puternici de la Hollywood.

Kathryn Rossetter, care a lucrat cu actorul, dublu premiat cu Oscar, la producţia din 1985 de pe Broadway „Death of a Salesman/Moartea unui comis-voiajor“, a făcut acuzaţia într-un editorial publicat de „The Hollywood Reporter“, citat de AFP. 

Totul a început, a scris Rossetter, după ce Hoffman a ajutat-o să obţină primul ei rol pe Broadway. Hoffman i-a prezentat-o chiar soţiei sale, însă lucrurile au luat o întorsătură transformându-se într-o „oribilă, dezamăgitoare şi abuzivă experienţă cu unul dintre idolii mei“. 

„Odată, în timpul unui spectacol la Chicago, am simţit mâna lui sub lenjerie, între coapse, abuz care s-a întâmplat la fiecare spectacol. A continuat şi a devenit din ce în ce mai agresiv“, povesteşte actriţa. „Noapte de noapte mergeam acasă şi plângeam“. 

Rossetter a spus că ar fi raportat abuzurile lui Hoffman la Uniunea Actorilor, dar a fost descurajată de persoane care i-au sugerat că probabil îşi va pierde slujba şi speranţele la o carieră în film. 

Aceasta nu este însă prima acuzaţie ce-l vizează pe Hoffman. Scenarista şi producătoarea Wendy Riss Gatsiounis susţine că actorul i-a făcut avansuri în timpul unei întâlniri profesionale care a avut loc în 1991, potrivit The Guardian. Femeia susţine că la începutul întâlnirii, Dustin Hoffman a întrebat-o dacă a întreţinut vreodată relaţii sexuale cu un bărbat în vârstă de peste 40 de ani, ea având la momentul respectiv puţin peste 20 de ani. 

Şi Anna Graham Hunter a susţinut că Dustin Hoffman i-a cerut să îi facă un masaj la tălpi, în prima ei zi petrecută pe platoul de filmare. Ea a povestit că i-a făcut masajul actorului, deşi a încercat să îl refuze, şi a adăugat că Dustin Hoffman a flirtat cu ea şi cu alte femei, i-a atins fundul şi i-a vorbit despre relaţii sexuale.

Contactat de The Hollywood Reporter, Dustin Hoffman a declarat că respectă femeile şi că îi pare rău dacă a avut un comportament care i-a produs disconfort Annei Graham Hunter. „Le port un respect deosebit femeilor şi mă simt îngrozitor pentru faptul că aş fi făcut ceva ce ar fi pus-o într-o situaţie incomodă. Îmi pare rău. Acest lucru nu mă reprezintă“, a spus Dustin Hoffman.

Acuzaţiile la adresa lui Dustin Hoffman au apărut în contextul scandalului sexual de la Hollywood, în care au fost lansate acuzaţii la adresa mai multor personalităţi din industrie, începând cu producătorul Harvey Weinstein, regizorul James Toback, actorul Kevin Spacey şi cineastul Brett Ratner.

Dustin Hoffman, născut pe 8 august 1937, este un actor american care a devenit cunoscut în 1967, graţie rolului Benjamin Braddock, personajul principal pe care l-a interpretat în filmul „Absolventul/ The Graduate“. Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Dustin Hoffman a jucat în principal roluri pentru marele ecran şi, sporadic, în teatru. Dustin Hoffman a primit şapte nominalizări la Oscar şi a câştigat de două ori acest trofeu, graţie evoluţiilor sale din filmele „Kramer contra Kramer“ (1979) şi „Rain Man“ (1988).

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat