Dragoş Bucurenci, replică dură pentru cei indignaţi că s-au cântat manele la gala Gopo: Patrioţii lu' peşte prăjit, întrebaţi de unde vine muzica de la „Deşteaptă-te, române!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Bucurenci

Activist civic, jurnalist şi consultant în comunicare, Dragoş Bucurenci le-a dat o replică dură celor care s-au declarat indignaţi de mini recitalul de manele susţinut la gala premiilor Gopo şi în special cântăreţului şi actorului Mihai Mărgineanu, unul dintre cei mai aprigi critici ai momentului.

Gala premiilor Gopo 2019, echivalentul Oscarurilor în cinematografia românească, a avut loc pe 19 martie la Teatrul Naţional Bucureşti, filmul „Moromeţii 2“ fiind marele câştigător, cu 10 trofee.

Evenimentul nu a fost însă lipsit de controverse, unul dintre momente reuşind să încingă spiritele. Trupa cântăreţului de manele Dan Bursuc, Kana Jambe, a susţinut un mini recital, acesta făcând parte dintr-un moment mai amplu. Înainte de a urca formaţia pe scenă, a fost proiectat scheciul „Romanian Rhapsody“, iar prezenţa Kana Jambe a fost o trimitere la filmul care a câştigat premiul pentru Cel mai bun debut, „Soldaţii. Poveste din Ferentari“, în care apare şi Dan Bursuc. De altfel, organizatorii au explicat pentru „Adevărul“ că şi-au dorit ca gala din acest an „să fie o pledoarie pentru diversitate, acceptare şi toleranţă“.

Una dintre cele mai vehemente reacţii a venit de la cântăreţul şi actorul Mihai Mărgineanu, care a subliniat că la „cel mai cu ştaif eveniment al culturii cinematografice româneşti, organizatorii au adus pe scenă o trupă formată din nişte romi plinuţi şi cu «maiouri» peste burţi burduşite care «au făcut un program» de manele“. De asemenea, artistul a subliniat că acest moment, în care „atâta subcultură a fost injectată în cultură“, l-a convins că România este în metastază, în stadiu final.

De asemenea, cântăreţul Aurelian Temişan a avut o reacţie acidă, catalogând decizia organizatorilor drept una ruşinoasă care i-a lăsat un gust amar şi l-a oripilat.

Dragoş Bucurenci, cunoscut pentru susţinerea minorităţilor, le-a dat o replică dură acestora, făcând trimitere la propriile cariere – versuri deochiate şi coveruri după „marea manelistă“ Romica Puceanu, şi a catalogat astfel de ieşiri drept rasiste.

„Înţeleg că un mare actor, care a încântat publicul cu versuri sensibile ca «Ce frumoasă eşti / Nu te-aş f... să-mi plăteşti / Să-mi dai banii cu căciula / Nu ţi-aş arăta nici p... / Şi ce faţă ai / Când te scoli după f...», s-a arătat consternat de faptul că s-a cântat o manea ieri seară la Premiile Gopo. Un alt mare artist, care cântă cover-uri după (cu adevărat) marea manelistă Romica Puceanu, precum şi alţi intelectuali fini şi-au dat, de asemenea, ochii peste cap în faţa unei asemenea blasfemii. Nu e niciun secret că suntem încă rasişti până-n măduva oaselor, dar e întotdeauna amuzant să vezi că taman cei cărora le pute muzica altora sunt cei ale căror producţii muzicale nu miros nici ele tocmai bine“, şi-a început Bucurenci textul.

De asemenea, jurnalistul a criticat şi dubla măsură, numindu-i pe cei indignaţi „patrioţii lu peşte prăjit“.

„În rest, nicio surpriză în legătură cu dubla măsura. Suntem deschişi la minte, o ardem cool, ascultăm muzică lăutărească, ascultăm Paraziţii, ascultăm Corina Chiriac şi Mirabela Dauer, ascultăm chiar şi manele, dacă sunt vechi, adică de muzeu («Şaraimanul» Romicăi Puceanu ce-o fi?!), n-avem nicio prejudecată, dar manelele din zilele noastre chiar sunt sub demnitatea noastră, pentru că, nu-i aşa?, asta-i muzică ţigănească şi la noi în România, în grădina Maicii Domnului, numai ţiganii ascultă manele, aşa să ne-ajute Dumnezeu. Fraţii mei, patrioţii lu‘ peşte prăjit, întrebaţi-l pe istoricul Răzvan Theodorescu de unde vine muzica de la «Deşteaptă-te, române!». O să aveţi o mare surpriză, legionari dumneavoastră!“, a continuat Bucurenci.

În încheiere, activistul subliniază că manelel nu ucid, în schimb rasismul, fascismul şi xenofobia da: „Serios acum, e aşa de greu să trăim laolaltă în ţara asta, fără să ne mai dăm ochii peste cap când nu ne place cultura altora? Din câte ştiu, dintr-o manea n-a murit nimeni, dar din rasism, fascism şi xenofobie au murit nişte milioane de oameni pe continentul ăsta. Totul începe cu dispreţ şi se termină cu nişte hecatombe. Eu încă mai sper că măcar cei mai educaţi dintre noi vor învăţa odată lecţia asta. Dar ce-mi răcesc eu aici tastele? Ştiu bine că marilor noştri artişti le e indiferent cum vor intra în istorie (trimitere la filmul lui Radu Jude, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari – n.red.). Te trailes bahtalo!“

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!