Donald Trump, marele absent la Dineul corespondenţilor de la Casa Albă, ţinta glumelor gazdei: L-aş fi târât aici, dar e un pămpălău VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump a lipsit la Dineul anual al corespondenţilor de presă de la Casa Albă FOTO Guliver/Getty Images

Preşedintele Donald Trump a lipsit pentru a doua oară de la Dineul anual al corespondenţilor de presă de la Casa Albă, continuând războiul cu reporterii care scriu despre el şi Administraţia americană, scrie CNN. Un motiv în plus pentru gazda evenimentului, comedianta Michelle Wolf, care l-a numit „pămpălău şi laş“.

Potrivit jurnalistului CNN Brian Stelter, „ar fi de înţeles dacă nu ar fi fost prezent din cauza unei crize de peste Ocean sau dacă ar fi găzduit un eveniment social. În schimb, preşedintele a fost în Michigan, la un miting de susţinere. Este de aşteptat ca Trump să fie criticat dur de presă“, potrivit News.ro.

După cum a declarat un corespondent acreditat la Casa Albă, vineri, la un eveniment, „Trump va râde de noi pentru că ne celebrăm pe noi înşine, în timp ce el se sărbătoreşte pe sine“. 

Michelle Wolf (32 de ani), care va fi gazda unui show pe Netflix, a fost amfitrionul Dineului. Înaintea evenimentului, ea a declarat pentru CBS News că este o „laşitate“ din partea lui Trump să nu participe, scrie Variety. 

Michelle Wolf, scriitoare şi comediantă, a ţinut un discurs demn de un stand-up comedy, iar ţinta glumelor a fost marele absent Donald Trump, dar şi foştii colaboratori ai acestuia.  

„Aşa cum spune un star porno care face sex cu un preşedinte - hai să terminăm odată. Este 2018, sunt femeie, aşa că nu puteţi să mă faceţi să tac, în caz că nu-l puneţi pe Michael Cohen să-mi ofere 130.000 de dolari (n.r.- referinţă la avocatul personal al preşedintelui american, care i-a oferit 130.000 de dolari actriţei porno Stormy Daniels, în schimbul tăcerii)“, notează The Telegraph. 

„Trump  nu este aici. L-aş fi târât aici chiar eu, dar se pare că preşedintele Statelor Unite este singurul pămpălău pe care n-ai voie să-l târăşti. (...). Trump vrea să le dea profesorilor arme, lucru cu care sunt de acord, pentru că le pot vinde ca să cumpere rechizite“, a fost o parte din discursul comediantei.  

Adresându-se foştilor colaboratori ai lui Trump, ea a afirmat: „Aţi trecut prin Cabinet mai repede decât dă afară Starbucks persoanele de culoare“. 

În timpul administraţiei lui Obama, Dineul era un amestec de vedete de la Hollywood şi politicieni. Totul s-a schimbat anul trecut, când Trump, vorbind despre „fake news media“ ca fiind un duşman al poporului american, a decis să întrerupă tradiţia şi să nu participe, preferând un miting cu „americanii patrioţi“. 

Acesta este al doilea an consecutiv când Donald Trump susţine un miting în loc să participe la dineul Asociaţiei Corespondeţilor de la Casa Albă. Anul trecut, el s-a aflat în Pennsylvania în timpul evenimentului anual al jurnaliştilor. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie