Dominic Purcell din „Prison Break“ s-a accidentat grav în timpul filmărilor: „E bine să ai un craniu gros atunci când o bară din fier îţi cade în cap“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dominic Purcell a suferit o dublă factură la nas şi a avut nevoie de 100 de copci FOTO Getty Images

Actorul Dominic Purcell, care interpretează personajul Lincoln Burrows în serialul „Prison Break“, a suferit o accidentare serioasă în timpul filmărilor pentru un nou sezon al acestei producţii de televiziune.

Actorul a suferit o dublă fractură nazală şi a avut nevoie de o sută de copci după ce o bară de fier s-a desprins dintr-un decor metalic şi l-a accidentat în zona feţei, scrie contactmusic.com, potrivit News.ro.

Dominic Purcell, în vârstă de 46 de ani, filma în acel moment o scenă pentru un nou sezon al serialului „Prison Break“, care a fost difuzat de televiziunile americane din 2005 până în 2009. Accidentul s-a produs în Marrakech, Maroc, iar actorul a fost transportat cu elicopterul la un spital din Casablanca, unde a suportat o intervenţie chirurgicală.

„Mi-a spart capul şi mi-a fracturat nasul în două locuri“

Starul britanic a încercat să diminueze gravitatea incidentului, printr-un mesaj amuzant publicat pe reţelele sociale, însă a precizat că este „recunoscător“ că este încă în viaţă după operaţia efectuată în regim de urgenţă.

„Am avut un «mic» accident pe platourile de filmare“, a scris actorul pe Instagram, sub o fotografie care îl arată cu faţa tumefiată şi nasul bandajat. „Ha, ha! Mă voi întoarce la filmări cât voi putea de repede. E bine să ai un craniu gros atunci când o bară din fier îţi cade în cap. Mi-a spart capul şi mi-a fracturat nasul în două locuri. Partea bună din toate acestea este că am beneficiat de o operaţie gratuită la nas. E bine să fiu în viaţă. Toate sunt bune acum. Doctorul mi-a spus că am o fibră de ţesut neobişnuit de dură, care aparent m-a salvat. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru moştenirea mea de viking!“, a explicat Dominic Purcell. 

dominic purcell

Starul britanic le-a mulţumit colegilor săi din distribuţia acestui serial de succes, AnnaLynne McCord şi Wentworth Miller, care l-au vizitat la spital după intervenţia chirurgicală. 

Postul de televiziune Fox, citat de „E! News“, a dat publicităţii o declaraţie prin care a dezvăluit că medicii se aşteaptă ca Dominic Purcell să beneficieze de o recuperare completă şi că actorul va reveni în curând pe platourile de filmare. 

Michael Scofield n-a murit şi se întoarce în noul sezon

Postul de televiziune Fox a lansat primul trailer pentru cel de-al cincilea sezon al serialului „Prison Break“, în care fanii pot revedea feţe familiare, însă cea mai notabilă este a lui Michael Scofield, care se presupune că a murit la finalul ultimului capitol. 

Trailerul începe avându-l în prim plan pe fiul lui Scofield, care o roagă pe mama lui, Sara, să-i vorbească despre tatăl său. „A fost ca o furtună ce a apărut brusc din mijlocul unui cer senin şi a dispărut la fel de repede“, îi explică Sara, interpretată de actriţa americană Sarah Wayne Callies. „Furtunile se întorc, nu-i aşa?“, este replica micuţului, ce introduce astfel un cadru cu Scofield, teafăr şi nevătămat, însă într-o închisoare din Morocco. 

Trailerul dezvăluie că fratele lui Scofield, Lincoln Burrows (Dominic Purcell), Theodore „T-Bag“ Bagwell (Robert Knepper) şi Sara Tancredi (Sarah Wayne Callies), împreună cu însuşi Michael Scofield pun la cale un nou plan pentru a-l ajuta să evadeze. 

„Aş descrie acest proiect ca un fel de «sequel» (continuare a unui film sau serial – n.red.). Va prelua aceleaşi personaje, la câţiva ani de unde le-a lăsat în ultimul sezon al serialului. Fraţii se vor întoarce. Unele dintre cele mai memorabile personaje din acel show TV vor reveni şi ele“, a declarat Dana Walden, copreşedinte Fox, la începutul acestui an. 

Echipa originală a producţiei, formată din Paul T. Scheuring, creatorul serialului, Neal Moritz, Marty Adelstein şi Dawn Olmstead, a revenit la Fox pentru noile episoade, iar printre actorii care îşi reiau rolurile se numără şi Amaury Nolasco (Fernando Sucre), Rockmond Dunbar (Benjamin Miles „C-Note“ Franklin) şi Paul Adelstein (fostul agent secret Paul Kellerman).

Noul sezon al serialului „Prison Break“ va avea premiera pe micile ecrane nord-americane în 2017. „Prison Break“ este un serial american de mare succes, creat de Paul Scheuring, difuzat de postul de televiziune Fox timp de patru sezoane, între anii 2005 şi 2009. Serialul prezintă aventurile prin care trec doi fraţi. Unul a fost condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu a comis-o, iar celălalt concepe un plan extrem de elaborat pentru a-şi ajuta fratele să evadeze din închisoare şi pentru a-i reabilita numele.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €