Dolly Parton: Am scris probabil 5.000 de cântece în cariera mea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai nou album la cântăreţei Dolly Parton, „Pure and Simple“, este dedicat celor 50 de căsătorie cu Carl Dean FOTO Hepta

Cântăreaţa şi compozitoarea americană Dolly Parton povesteşte pentru publicaţia britanică „The Guardian“ despre cum a inventat primul cântec pe când avea vârsta de 4 - 5 ani, despre modul în care compune acum, afirmă că în cele cinci decenii de carieră a scris 5.000 de cântece şi că cel mai recent album al său este marcat de căsnicia ei care durează de 50 de ani, scrie News.ro.

Născută în Sevier County, Tennessee, pe 19 ianuarie 1946, Dolly Parton a crescut într-o familie pasionată de muzică şi a început să cânte de la o vârstă fragedă. A devenit celebră odată cu piesa „Jolene“ (1973), iar în anii 1980 a făcut trecerea de la country la muzica pop. În ceea ce priveşte filmul, ea a debutat în „9 to 5“ (1980), iar piesa cu acelaşi titlu a devenit unul dintre cele mai cunoscute single-uri ale sale. Compozitoare prolifică, Dolly Parton a lansat 43 de albume solo, dintre care 25 au ajuns pe primul loc în topurile country Billboard. Cel mai recent disc, „Pure and Simple“, a fost lansat de Sony pe 19 august.

„Am început să inventez cântece pe când aveam 4 sau 5 ani. Mi-l pot aminti pe primul - era despre o păpuşă făcută de mama dintr-un cocean de porumb, pe care am numit-o Tiny Tasseltop. Mama era fascinată de cum reuşeam să fac rime, aşa că obişnuia să le scrie şi să le citească oamenilor. A păstrat cutii întregi pline de cântece pe care le-am făcut când eram mică“, a declarat ea pentru „The Guardian“.

Unul dintre fraţii mamei artistei a văzut potenţialul şi, când Dolly Parton avea vârsta de 12 ani a dus-o în Lake Charles (Louisiana), unde ea a înregistrat primul cântec, „Puppy Love“.

„Nu o să uit vreodată momentul în care mi-am auzit vocea la radio pentru prima dată. Stăteam pe marginea chiuvetei, acasă, când «Puppy Love» a fost difizată la postul local de radio. Radioul era în cealaltă parte a camerei şi aproape era să mor, pentru că am alunecat în fuga de a ajunge repede să dau volumul mai mare. A fost atât de emoţionant“, îşi aminteşte artista.

Acum, înainte de a scrie, cântăreaţa posteşte câteva zile, pentru că, spune ea, mintea sa ajunge într-o stare de curăţenie spirituală, iar postul îi stimulează inspiraţia.

„Am scris probabil 5.000 de cântece în cariera mea. Am sute şi sute de piese înregistrate şi sub drept de autor, dar sunt mult mai multe - cutii şi portbagaje pline - la care trebuie să mă întorc şi să le prelucrez. Mă gândesc: este un titlu bun sau o melodie reuşită, dar cântecul nu a ajuns în punctul acela“, mai spune Dolly Parton.

Pentru Dolly Parton scrierea unui cântec este ceva foarte intim. „Foarte greu reuşesc să scriu împreună cu cineva. Se întâmplă, când şi când, să scriu cu Mac Davis, care este unul dintre cei mai buni compozitori ai noştri. Însă în cea mai mare parte fac asta singură. Aş vrea să fi avut timp să scriu cu mai mulţi oameni, dar timpul este atât de limitat“, a mai afirmat Dolly Parton.

Ea spune că acum îi este la fel de uşor să scrie ca în urmă cu cinci decenii. Parton scrie despre propriile trăiri, gânduri, scrie pentru familie şi prieteni. Cel mai nou album, „Pure and Simple“, este dedicat celor 50 de căsătorie cu Carl Dean.

„Sunt căsătorită de 50 de ani, pe care i-am împlinit în mai, şi m-am gândit că este un an bun să scriu despre dragoste în multele ei culori. Aşadar, noul meu album este plin de cântece de dragoste“, a adăugat Dolly Parton. 

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”