Dispută regală. Ce diferende sunt între prinţul Charles şi prinţul Harry

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Prinţul Charles şi prinţul Harry au avut diferende pe parcursul anilor, dar un cunoscător al familiei regale a declarat că sensibilitatea prinţului Charles face situaţia şi mai delicată.

Prieten al prinţesei Diana, Stewart Price a publicat cartea „Diana, The Voice of Change” şi a emis unele păreri despre persoanele care au înconjurat-o pe Diana înaintea decesului ei din 1997. Pearce a spus în exclusivitate pentru Us că acele comentarii sunt „categoric, doar observaţii simple că unele comportamente [ale membrilor familiei regale] poate nu au fost atât de inteligente emoţional pe cât ar fi putut fi.”, scrie săptămânalul UsWeekly, citat de Hotnews.

A continuat, vorbind despre fostul soţ al prinţesei, prinţul Charles, acum în vârstă de 72 de ani. „De exemplu, prinţul Charles este un om foarte, foarte timid, foarte delicat şi sensibil, dar noi îi vedem personalitatea publică, pe când în particular este deosebit de sensibil.”

Terapeutul pentru voce a precizat că „dacă când suntem foarte sensibili, atunci când ne confruntăm cu emoţii foarte puternice şi ardente din afara noastră”, oamenii tind să fie agresivi sau să evite răspunsul. Când Diana l-a acuzat pe Charles că are o legătură cu ducesa Camilla, răspunsul lui a fost evident.

„Aşa că s-a retras în sine şi ca rezultat a devenit distant. Evident, aceasta nu a calmat provocarea cu care se confrunta”, a spus Price.

Expertul, al cărui tată a lucrat pentru răposatul prinţ Philip, a explicat că personalitatea prinţului Charles este confirmată de toate declaraţiile publice al prinţului Harry, în vârstă de 36 de ani, inclusiv când a dezvăluit că tatăl său nu i-a vorbit de câtăva vreme.

„Aşa procedează Charles. ... Nu poate face faţă din cauza sensibilităţii, aşa că se ascunde. Şi Harry încearcă să vindece asta. Nu din resentiment, nu din furie sau răzbunare, dorinţă de critică sau acuzaţii. ... A simţit că este doar cineva care spune: Aşa este şi din acest motiv vrem să facem o schimbare.”

În serialul său pentru AppleTV+, „The Me You Canʼt See”, Harry examinează sănătatea mintală şi expune cum a contribuit la anxietatea şi depresia sa ascendenţa regală, comentând abordarea subiectului de către tatăl său.

„Tatăl meu obişnuia să-mi spună când eram mai tânăr, obişnuia să ne spună lui William şi mie: Aşa a fost pentru mine, aşa va fi şi pentru voi.” „Nu are sens”, a spus într-un episod fostul pilot militar. „Dacă tu ai suferit, nu are sens ca şi copiii tăi să sufere. De fapt este invers. Dacă ai suferit, fă tot ce poţi ca să te asiguri că, indiferent ce experienţe, experienţe negative ai avut tu, poţi să faci ce trebuie pentru copii.”

O sursă din familia regală a declarat pentru Us că serialul l-a lăast livid pe prinţul de Wales. „Charles fierbe de furie şi se simte torturat de atacurile repetate ale lui Harry. Ar vrea să le lase baltă. Consemnul general în familia regală este să fie ignorat comportamentul lui Harry, pentru a nu aţâţa focul, dar lui Charles îi este greu să stea retras. Ar vrea cu adevărat să se apere.”

„The Me You Canʼt See” a avut premiera în mai, la două luni după dezvăluirile lui Harry şi Meghan Markle la CBS.

În interviul din martie, Harry a spus că Charles „a încetat să-i răspundă la telefon” după ce ducele de Sussex a expus planul său şi al lui Markle, 39 de ani, de a se retrage din îndatoririle de membri ai familiei regale. „M-am simţit cu adevărat abandonat, deoarece şi el a trecut prin ceva similar. Ştie cum este durerea, iar Archie este nepotul lui”, a spus Harry. „Îl voi iubi mereu, dar este foarte dureros ce s-a întâmplat. Şi va contiua să fie una din priorităţile mele să încerc să vindec această relaţie.”

Dezvăluirea publică a resentimentelor l-a înfuriat pe părinte. „Charles nu este de acord ca Harry să-şi denigreze familia în public. El crede că toate subiectele puteau fi uşor rezolvate în familie”, a declarat o sursă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”