Designerul Adrian Oianu propune rafinament şi în prêt-à-porter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După peste un deceniu de absenţă din România, timp în care a locuit şi a muncit în SUA şi Europa, Adrian Oianu, unul dintre cei mai talentaţi designeri români, a revenit acasă de trei ani

După peste un deceniu de absenţă din România, timp în care a locuit şi a muncit în SUA şi Europa, Adrian Oianu, unul dintre cei mai talentaţi designeri români, a revenit acasă de trei ani şi, de atunci, continuă să uimească lumea modei autohtone prin originalitatea sa. Adrian Oianu şi-a obişnuit deja fanii cu modelele sale, bazate pe un stil românesc-contemporan, dar şi cu o uşoară tentă de tradiţionalism. Despre designer, critica de specialitate susţine că "foloseşte elemente din ornamentica populară şi din portul tradiţional românesc şi le aplică în vestimentaţia contemporană, eliminând latura etnică". Incitându-şi de fiecare dată publicul, Oianu a prezentat şi la acest început de weekend, la Tenis Club Dinu Pescariu, colecţia sa de rochii prêt-à-porter, intitulată "Juvenification" şi caracterizată în principal de o notă de feminitate cu totul specială. Colecţia a prezentat 45 de rochii ready-to-wear, ce continuă viziunea aparte a designerului, centrată pe cele trei elemente majore: textură, suprafaţă şi volum.

Aplicaţii de pietre semipreţioase, accesorii din lemn de balsa, rochii bufante, vaporoase, materiale din mătase şi bumbac, imprimeuri sofisticate, tăieturi şi linii geometrice- toate acestea s-au regăsit în show-ul de modă de vineri seara. Fondul muzical a fost asigurat de Luiza Zan şi trupa Slang care au cântat live, iar Adrian Oianu nu s-a dezminţit propunând şi de această dată, prin creaţiile sale, imaginea unei femei naturale, graţioase, care nu vrea să iasă în evidenţă printr-o sexualitate exagerată, ci prin eleganţă şi rafinament. La prezentarea de modă s-au aflat proaspăta doamnă Ţiriac, designer şi ea, Maria Marinescu, dar şi Laura Vargalui, Catinca Roman, Ovidiu Buta, actriţa Medeea Marinescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani