Demi Moore a dezvăluit cine e bărbatul care a violat-o când avea 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa americană Demi Moore, în vârstă de 56 de ani, a dezvăluit numele bărbatului care a violat-o atunci când avea 15 ani după ce a fost „vândută“ de mama ei.

În autobiografia sa, „Inside Out“, Demi Moore a făcut o serie de mărturisiri dureroase, iar recent, prezentă în emisiunea „Good Morning America“, difuzată de ABC, actriţa a vorbit despre ziua în care a ajuns acasă, unde o aştepta un bărbat care a violat-o şi care i-ar fi mărturisit atunci că mama ei a fost cea care a „vândut-o“ pentru suma de 500 de dolari.

La o lună după această mărturisire şocantă, Moore a dezvăluit că violatorul a fost patronul unui club din Los Angeles, prieten de familie de origine greacă, pe nume Basil Doumas, al cărui pseudonim era Val Dumas, scrie The London Free Press. Acesta a murit în 1997, la 68 de ani.

Potrivit spuselor actriţei, Basil Doumas s-ar fi cunoscut cu mama ei când acesta ar fi avut 48 de ani, în anii ‘70. Ulterior, a vizitat-o pe Moore la şcoală, iar apoi a violat-o în apartamentul ei. Fiica lui Dumas a refuzat să comenteze acuzaţiile. 

În volumul său, Moore povesteşte că, după ce a violat-o, bărbatul i-a spus că mama ei a vândut-o în schimbul a 500 de dolari. „A fost viol. Şi o trădare devastatoare, dezvăluită de întrebarea crudă a unui bărbat: cum se simte să fii făcută târfă de mama ta pentru 500 de dolari?“, a scris actriţa în volumul său, citat de „The Guardian“.

Mama actriţei a fost alcoolică şi obişnuia să o ia cu ea în baruri când era adolescentă pentru ca bărbaţii să le observe. Ea a murit în 1998.

Întrebată dacă l-a crezut pe bărbat, Demi Moore a replicat: „Cred, în sufletul meu, că nu. Nu cred că a fost o tranzacţie simplă. Dar da, ea i-a permis accesul şi m-a pus în primejdie“.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG