David Duchovny, criticat pentru apariţia într-o reclamă la bere rusească, după ce a recunoscut că are origini ucrainene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Duchovny este protagonistul serialului „Californication“, care s-a încheiat în anul acesta FOTO Reuters

Actorul american David Duchovny a stârnit un val de controverse după ce a apărut într-o reclamă pentru berea rusească Sibirskaya Korona (Siberian Crown), scrie „Daily Mail“.

Starul în vârstă de 53 de ani, cunoscut pentru rolurile din serialele „X-Files/ Dosarele X“ şi „Californication“, a fost lăudat şi criticat în egală măsură, după ce a promovat berea rusească, deşi a dezvăluit că are origini ucrainene. 

„Există o altă ţară, din care provine numele meu de familie, şi uneori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi stat altfel, dacă aş fi rus?“, spune Duchovny în filmarea publicată vineri pe YouTube. „Fiind rus, aş avea multe lucruri de care să fiu mândru“, concluzionează artistul în clipul de promovare al berii populare ruse Sibirskaya Korona. 

Pe de altă parte, actorul este, fără îndoială, confuz când vine vorba de rădăcinile sale, scriu jurnaliştii de la „Daily Mail“. În luna aprilie, Duchovny a post pe contul de Twitter următorul mesaj: „Am crescut crezând că sunt rus, doar pentru a afla recent că, de fapt, sunt ucrainean. Niciodată nu este prea târziu pentru o schimbare“.

Actorul a fost aspru criticat pentru apariţia în reclamă, în contextul tragediei aviatice din estul Ucrainei, în care 298 de persoane au fost ucise. 

   

„Dacă aţi uitat ce este publicitatea, este un întreg făcut cu dragoste“, a declarat vicepremierul rus Dmitri Rogozin despre reclama lui Duchovny. Cu toate acestea, internauţii l-au criticat pe artist pentru apariţia într-o reclamă rusească, după ce a recunoscut că este ucrainean. „Ar trebui să se decidă de ce parte este în acest conflict“, a scris un ucrainean. „David Duchovny a luat-o complet razna? Poate că va fi următorul, după Gerard Depardieu, care va obţine un paşaport rusesc“, se arată într-un alt comentariu postat pe Twitter. 

Tatăl lui Duchovny a fost evreu, dintr-o familie ce a emigrat din Ucraina, iar mama lui este din Scoţia. 

David Duchovny nu este primul artist a cărui imagine este şifonată din cauza conflictului ruso-ucrainean. Nu mai departe de săptămâna trecută Steven Segal a fost exclus din cadrul unui festival de blues din Estonia, după ce a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin este „unul dintre cei mai mari lideri în viaţă“. De asemenea, Letonia a interzis participarea a trei artişti ruşi la un concurs de muzică desfăşurat în această ţară, pentru că au făcut declaraţii în favoarea Kremlinului în privinţa conflictului din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită