Dan Capatos, despre atacul cerebral suferit: „Am fost paralizat pe partea stângă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook

Dan Capatos este unul dintre cei mai îndrăgiţi prezentatori, iar acum 2 ani s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. A trăit clipe de coşmar, dar acum e bine şi vorbeşte deschis despre acest lucru.

În 2019, Dan Capatos plecase cu familia în Ancona, un oraş din Italia. Prezentatorul a început să simtă că ceva nu e în regulă cu el încă din avion, însă nu a dat iniţial prea mare importanţă. Ulterior, a trecut prin momente înfiorătoare, suferind un atac cerebral ischemic, simţind la acea vreme, pentru 15 minute, cum îi paralizase partea stângă, scrie spynews.ro.

„Am avut un moment în care am făcut acel atac cerebral ischemic. Un sfert de oră am fost paralizat pe partea stângă. Se întâmpla după ce aterizasem, culmea, într-o minivacanţă în Italia. Eram prin Ancona, într-o zonă unde… adică cine spune de spitale româneşti, nu le-a văzut pe alea de prin zonele astea mai puţin populate. Ne duceam la nişte fini. De acolo plecam cu maşina vreo două ore. Avusesem puseu de tensiune, l-am simţit din avion, începea să-mi clipocească aşa imaginea”, a spus Dan Capatos la Antena Stars.

 „Când am aterizat în aeroportul extrem de mic, aveam un post de ăsta de Cruce Roşie. Mi-a dat o pastilă să o bag sub limbă, pe care oricum o luasem şi eu. Ăsta e tratamentul de urgenţă până vine personalul de specialitate să-ţi acorde un tratament mai de Doamne ajută.

 Îmi trecuse, era ok şi când am plecat cu maşina să facem drumul acela de două ore. Stăteam aşa, mă uitam pe geam, destul de turtit după treaba aia din avion şi zic „băi, unde mi-o fi telefonul?”, când mă uit, telefonul era în mână şi mi-am dat seama că nu mai simţeam telefonul. Când am început să vorbesc, mi-am dat seama că nu-mi mai simţeam toată partea stângă şi atunci am intrat în panică. Atunci am intrat în panică”, a continuat el.

Dan Capatos a ajuns la un spital din Italia, dar din cauza aglomeraţiei a fost nevoit să sune în România, la medicul Băjenaru, de la care a primit schema de tratament prin telefon. La revenirea în ţară a făcut o serie de investigaţii care au arătat că suferise un atac cerebral ischemic tranzitoriu. Acum, acesta se simte bine.

„Am ajuns la un spital de urgenţă acolo, aveam un bon de ordine 400… Când am văzut aşa, deja îmi revenisem şi am zis: hai să mergem. L-am sunat pe profesorul Băjenaru, un om extraordinar, mi-a spus ce să fac în prima fază, apoi am venit să fac toate investigaţiile la el. Ştia boala mea, a reieşit şi din CT că am avut acest atac cerebral ischemic tranzitoriu, adică a fost de scurtă durată, dar cumva în limbaj neurologic ăsta era anticamera atacului cerebral definitiv şi primele 24 de ore erau destul de delicate.

Am schimbat tratamentul şi deocamdată sunt ok. Ăla a fost un moment chiar rău, pentru că trebuia să parăm cumva în faţa lui Andrei, să nu se prindă că e groasă treaba. Se întâmpla acum vreo doi ani şi ceva”, a mai spus acesta.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”