Dalia îşi face cruce, Cosmina zâmbeşte larg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reporterul „Adevărul“ a asistat la realizarea emisiunii „Întâlnire/2“. Dalia Puşcă şi Cosmina Păsărin intră în platou cu mai mult de un sfert de oră înainte să înceapă transmisiunea în direct. 

Cu nişte foi în mână, Cosmina îşi aranjează casca, în timp ce Dalia răsfoieşte o revistă. Este puţin trecut de 10.30. Peste câteva minute va începe o nouă ediţie a emisiunii „Întâlnire/2".

Dalia poartă o fustă verde, tip gogoşar, şi o bluză neagră cu imprimeu colorat. Cosmina a ales nişte sandale cu tocuri înalte, asortate cu o rochie albă cu broderie.

„Dragele mele, să nu trageţi de headseturi (microfonul care se prinde după ureche - n.r.)", se aude o voce, în platou. Onduleurile Daliei rămân fixe, deşi fetele dau de multe ori din cap, semn că au înţeles. Urmează proba de sunet, iar fetele spun, mecanic, câteva cuvinte.

Este 10.40. „Aşteptăm tortul. L-am comandat acum trei zile, sperăm să vină", îşi arată îngrijorarea o doamnă care face ture în platou.

Cosmina zâmbeşte artificial

Fetele se aşază la pupitru. Începe numărătoarea inversă: „60, nu mai cântaţi că intrăm. Cosmina începe", completează vocea din „off". Operatorii, care până acum au stat aşezaţi pe canapeaua aflată în spatele camerelor, îşi ocupă locurile. „20 de secunde!", este penultima avertizare. Dalia, cu nasul în laptop, pare că

nici n-aude, în timp ce Cosmina, vizibil emoţionată, exersează un zâmbet larg. Mai sunt 10 secunde până la începutul emisiunii: Dalia îşi face repede o cruce, iar Cosmina afişează o poziţie studiată - stă dreaptă şi intră în direct cu un salut şi un zâmbet „la comandă". 

„Credeam că a picat legătura"

Prima rubrică a emisiunii, „Revista presei", este epuizată repede de Cosmina, „din lipsă de subiecte interesante".Daliei îi atrage atenţia un articol despre serialele româneşti de la Revoluţie încoace. Urmează un material înregistrat, fapt ce îi permite

Daliei să riposteze: „Nu e nimeni aici cu ce trebuie?", întreabă ea. „Imediat vine tortul. La finalul materialului cântaţi «La mulţi ani!». Dalia, aranjează-ţi fusta la spate!", se aude vocea din afara platoului.

Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu (sărbătoritul care-şi aniversa ziua de naştere), însoţiţi de copiii lor, intră în platou. Invitaţii încep să vorbească, un telespectator intră, după multe ezitări, în direct. Se aude un „Alo!" timid, iar echipa de producţie răsuflă uşurată. „Credeam că a picat legătura", spune un operator.

Prezentatoarele, alături de Viorel Gaiţă, înainte de transmisia în direct

Dalia salvează situaţia

Invitaţii „atacă" microfoanele şi încep să cânte. Bogdan Ghiţulescu, producătorul emisiunii, dansează în spatele camerelor. Se aşază apoi, istovit, pe canapea. Între timp, Cosmina fuge la tehnic să i se regleze microfonul. Urmează momentul „Alin Pascal Band". Cosmina se grăbeşte să-i prezinte pe cei din orchestră, însă solistul o întrerupe scurt:

„Nu-s ăia". Pentru a-şi salva colega, Dalia intervine rapid: „Mai bine îi prezinţi tu, Alin". Grupul cântă, în timp ce Cosmina, vizibil supărată, cu foile de pe care a vrut să-i prezinte pe artişti, îi explică ceva Daliei. După o oră şi cinci minute emisiunea se încheie, pe acordurile melodiei Matildei Pascal Cojocăriţa. Fetele îşi scot rapid microfoanele, relaxate brusc. Încă o ediţie s-a mai dus, alta va veni.

Puşcă şi Păsărin dau bine împreună

Dalia şi Cosmina prezintă emisiunea de două luni: „Se mai înţeapă ele, se mai ceartă, dar dau bine împreună", mărturiseşte producătorul Bogdan Ghiţulescu. Dalia susţine contrariul: „Câteodată mă acuz că sunt puţin mai impulsivă, iar de multe ori o întrerup pe Cosmina. Oricum, ne ajutăm reciproc, ne completăm", spune ea.

Cosmina, în schimb, admite că există şi momente tensionate. „Ne înţepăm, dar e firesc. Fiecare are energia ei şi fiecare vede emisiunea într-un fel anume. Că există momente în care vorbim una peste alta, astea sunt fireşti. Nu ţin de ceartă", susţine aceasta. Mai rezervată în emisiune decât în viaţa reală, Cosmina are o explicaţie:

„Ca prezentator nu eşti tu personaj principal, ci invitaţii. Ei trebuie să se desfăşoare. Rolul meu este să le pun întrebări, pentru ca oamenii să afle de la ei lucruri pe care nu le ştiu. Nu este emisiunea mea. Nu am cum să fiu cum sunt după emisiune, timpul în TV este foarte preţios şi eşti foarte concentrat ".

Înainte de a se lansa „Întâlinire/2", celor două prezentatoare li s-a cerut să fie naturale. Prin urmare, se comportă aşa cum se simt în ziua respectivă. Amândouă sunt implicate şi în alte proiecte.

Dalia,  joacă în „Bătrânul", la Teatrul Nottara, Cosmina este în continuare MC. „Şi munca în club mănâncă ceva energie şi să ţipi trei ore peste bitul de muzică house... Nu zic acum, vai, cât muncesc, dar e un efort pe care îl fac", se destăinuie ea.

O secvenţă obişnuită în platou, în faţa camerei

"Câteodată mă acuz că sunt puţin mai impulsivă, iar de multe ori o întrerup pe Cosmina."
Dalia Puşcă
prezentatoare

"Ne înţepăm, dar e firesc. Fiecare are energia ei şi fiecare vede emisiunea într-un fel anume."
Cosmina Păsărin
prezentatoare

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie