Cum a devenit Rolling Stones cea mai mare afacere din muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa The Rolling Stones a luat naştere în Londra anilor 1962 FOTO Reuters

Prince Rupert Loewenstein, geniul financiar din spatele trupei Rolling Stones, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani. Manager al rockerilor britanici timp de aproape patru decenii, din 1968 până în 2007, acesta a preluat o trupă falimentară şi a transformat-o într-o afacere de peste un miliard de euro. Poreclit „calculatorul uman“, Rupert Loewenstein este omul care a revoluţionat afacerile în lumea rockului.

Aristocratul de origine germană Rupert Loewenstein, un bancher renumit, a venit la „cârma“ finanţelor trupei Rolling Stones în 1968. Patru decenii mai târziu, când „contractul“ s-a terminat, Rolling Stones era una dintre cele mai bogate trupe din lume şi unul dintre cele mai mari branduri din muzică. Loewenstein, poreclit „calculatorul uman“ este artizanul succesului financiar al rockerilor britanici. Iată câteva dintre principiile după care a funcţionat „maşinăria“ Rolling Stones.

Nu s-au bazat pe o singură persoană

Deşi Prince Rupert Loewenstein era „creierul“ afacerii, nu lucra singur. Rolling Stones înseamnă mai multe lucruri: turnee, albune, sponsorizări etc. Toate aceste afaceri sunt deţinute în parteneriat de către cei patru membri ai formaţiei, iar companiile au sediul în Olanda, unde beneficiază de deduceri fiscale.

Au preluat controlul turneelor

Una dintre cele mai bune afaceri a fost parteneriatul cu promoterul canadian Michael Cohl, în 1989, care le-a propus celor de la Stones un model de turneu extrem de profitabil, care elimina promoterii locali (deci comisioanele). Rockerii l-au adaptat pentru „Steel Wheels“, care a devenit cel mai profitabil turneu rock din istorie (260 de milioane de dolari, potrivit theguardian.co.uk), şi au păstrat „modelul“ pentru următoarele două turnee.

Prince Rupert Loewenstein (drepta), geniul financiar din spatele trupei Rolling Stones  FOTO Guliver/Rexfeatures

Au studiat legile fiscale

„Nu doar companiile deţinute de noi au sediile în ţări cu o fiscalitate relaxată, ci întreaga afacere se bazează pe acest lucru, pe o bună cunoaştere a legilor fiscale“, declara chitaristul Keith Richards pentru revista „Fortune“. „De exemplu, din acest motiv repetăm în Canada şi nu în SUA. Multe dintre «mişcările» noastre financiare ţin pasul cu legile: ştim unde să mergem sau, dimpotrivă, unde să nu ne ţinem banii. În Anglia ne luau 98 de cenţi pentru fiecare dolar pe care îl câştigam. Acum nu ne mai iau nimic, nu mai avem banii acolo. Ei au pierdut, pentru că nu au scăzut impozitele“, a mai spus muzicianul.

Au construit un brand

Când te gândeşti la Rolling Stones, te gândeşti automat la celebrul lor logo: o gură cu limba scoasă. A apărut pe nenumărate articole puse în vânzare: îmbrăcăminte, căni, genţi, parfumuri, insigne, încălţăminte. Fără acest logo, creat în 1971 de către designerul englez John Pasche, veniturile trupei ar fi fost semnificativ mai mici. Şi imaginea membrilor trupei – este emblematic lookul de pirat al lui Keith Richards – a fost un alt element al brandului Rolling Stones care a contribuit la fidelizarea publicului timp de câteva decenii.

Au întreţinut brandul

Atunci când au împlinit 50 de ani de carieră, mulţi s-au gândit că bătrânii rockeri nu mai au nimic de spus. La ce te poţi aştepta? Să auzi „Satisfaction“ cântată pentru mia oară, într-un nou turneu? Însă invitaţii speciali din concerte (Lady Gaga sau foşti membri precum Bill Wyman), faptul că au cântat pentru prima dată la celebrul Festival de la Glastonbury, concerte în locuri în care nu au ajuns niciodată (inclusiv la Bucureşti în 2007) au făcut parte din procesul de reinventare al trupei, prin care au ştiut să-şi atragă public nou şi să-şi păstreze vechii admiratori.

„E o minte strălucitoare în lumea finanţelor. Face toate aceste lucruri la fel de uşor precum cânt eu la chitară. Atâta timp cât Rupert are un zâmbet pe faţă, eu sunt liniştit“, mai spunea Keith Richards.
 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort