Cristina Rus, însărcinată pentru a doua oară: „Cel mai probabil voi avea un băieţel“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Rus a pus pe primul plan întotdeauna viaţa de familie fără să simtă că face un sacrificiu uriaş

Cristina Rus, fosta componentă a trupei Blondy, va deveni mămică pentru a doua oară, fiind însărcinată în 15 săptămâni. Artista are sentimentul că va aduce pe lume tot un băieţel.

Noua sarcină nu a fost programată şi a apărut în momentul în care Cristina îşi reluase proiectele profesionale şi îşi pregătea revenirea în televiziune cu o nouă emisiune.

„Cel mai probabil voi avea un băieţel. Sunt în 13 săptămâni cronologic, însă el este mai dezvoltat, are 15 săptămâni. Îmi doream doi copii. La câteva luni după naştere eram deja setată pe asta. Toată lumea mă întreba când mă întorc pe scenă, iar eu le spuneam că nu este momentul, pentru că vreau să stau cu cel mic. Văzând că nu se întâmplă nimic în decurs de trei ani m-am hotărât să revin. Am lansat «Jumătatea ta» şi «În doi», iar apoi lucrurile au început să intre pe făgaşul normal în viaţa profesională. În plus, au apărut şi oferte în televiziune. Apoi, a apărut schimbarea. Am aflat că sunt din nou însărcinată, iar pentru mine aceasta este cea mai mare realizare, a declarat Cristina Rus pentru revista OK!.

Chiar dacă pe scenă s-a bucurat mereu de mare succes, Cristina a pus pe primul plan întotdeauna viaţa de familie fără să simtă că face un sacrificiu uriaş. „Mi-a fost greu la început pentru că îmi lipsea adrenalina pe care o are orice artist când este pe scenă. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut curajul să spun stop, pentru că este foarte greu să renunţi la acest miraj al vedetismului. Şi cred că numai o dragoste imensă poate să te facă să înţelegi că poţi renunţa“, a mai spus artista.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat