Cornel Constantiniu, operat de urgenţă. Solistul e internat la Spitalul Universitar: „Îmi spun medicii prin telefon despre starea lui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot greul cade pe soţia artistului, actriţa Domniţa Constantiniu.

Cornel Constantiniu (76 de ani) a fost iar operat de medicii de la Spitalul Universitar din Bucureşti. Celebrul interpret este bolnav de maladia Parkinson şi în ultimii ani a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, pentru a putea trăi. De când a venit pandemia, artistul a stat numai în casă, izolat.

Cornel Constantiniu este bolnav de Parkinson din anul 1993 şi, săptămâna aceasta, a fost operat pentru a patra oară de către medicii de la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Celebrului artist i s-a schimbat din nou neurostimulatorul din piept, care îl ajută cât de cât să se mişte şi să articuleze cuvinte. Chiar şi aşa, de când boala a avansat, interpretul nu se mai poate deplasa decât în scaunul cu rotile, iar cuvintele le articulează foarte greu, încât abia mai înţelegi ce spune.

Tot greul cade pe soţia artistului, actriţa Domniţa Constantiniu, care îl îngrijeşte cu tot sufletul. Pentru Cornel Constantiniu aceasta a fost a opta intervenţie chirurgicală. A fost operat de două ori pe creier, prima dată în 1999 în Africa de Sud, a doua oară în 2004 la Viena, când intervenţia a durat 11 ore.

Află mai multe despre starea artistului pe Click!

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”