Corina Bud şi-a dat licenţa în Drept cu Victor Ponta: „Atunci nu era în politică şi era foarte simpatic şi foarte înţelept“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Corina Bud (38 de ani), absolventă a două facultăţi, a mărturisit că şi-a dat licenţa în Drept avându-l pe Victor Ponta profesor, despre care povesteşte că era, înainte să intre în politică, „foarte simpatic şi înţelegător“.

Originară din Satu Mare, artista a absolvit două facultăţi: ASE-ul si Facultatea de Drept din Bucuresti, însă, nu a profesat în acest domeniu. 

„Am terminat liceul economic, Finanţe-Contabilitate, după aceea, am absolvit Facultatea de Management, unde sunt şi licenţiată, şi Facultatea de Drept. Mi-am dat lucrarea de licenţă, la oral, cu domnul Ponta. Pe vremea aceea, nu era în politică şi era foarte simpatic, foarte înţelept şi înţelegător cu noi. Am luat 9“, a povestit Corina pentru Libertatea

În plus, cântăreaţa povesteşte cum a luat decizia să renunţe la o carieră în consultanţă juridică pentru a se reorienta profesional, mărturisind că muzica şi actoria erau marile ei pasiuni încă din copilărie. 

„Voiam să îmi deschid un birou notarial, să mă specializez în consultanţă juridică. Nicidecum nu mi s-ar fi potrivit… Am fost una dintre privilegiatele care, în final, a făcut ceea ce şi-a dorit. Eu de mică mi-am dorit să devin actriţă şi cântăreaţă. Fiind o fire destul de rebelă, dar şi uşor timidă, eram în anul al treilea la Management şi, în paralel, am început şi Dreptul. În anul al doilea la Drept… nu ştiu, m-am răzvrătit, aşa, şi mi-am dat seama că nu m-aş regăsi înconjurată de hârţoage, într-un birou, şi că vreau să fac ceea ce îmi place cu adevărat“, a mai spus artista. 

Corina Bud a fost căsătorită cu afaceristul Nelu Bud, de care a divorţat în 2016, după o relaţie de 20 de ani. Cei doi au împreună un băiat, Robin, în vârstă de 9 ani. 

Corina Bud, alături de fostul soţ şi Robin, copilul celor doi. FOTO Facebook 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online