Controversata moarte a lui Gianni Versace, cel mai mare creator de modă. De ce ar fi fost asasinat celebrul designer

0
Publicat:

Designerul italian Gianni Versace, care astăzi ar fi împlinit 77 de ani, a fost împuşcat în urmă cu 26 de ani în faţa casei sale din Miami Beach. Asasinul, un gigolo gay şi criminal în serie, s-a sinucis câteva zile mai târziu.

Gianni Versace și sora sa mai mică, Donatella FOTO Adevărul

Nimeni nu a put explica această crimă, iar poliţia nu a aflat niciodată motivul, însă mulţi au speculat că cei doi s-ar fi cunoscut. Aşa cum au apărut teorii că Versace a fost ucis la comanda Mafiei italiene.

Unul dintre cei mai cunoscuţi designeri din lume, Gianni Versace s-a născut pe 2 decembrie 1946 în oraşul Reggio di Calabria. Tătăl său a fost vânzător de produse electrocasnice, iar mama a fost croitoreasă şi lucra pentru cele mai bogate femei din regiune.

În 1977, la 31 de ani, şi-a deschis propriul atelier, iar casa Versace a devenit rapid un nume uriaş în industria modei. Modele celebre precum Naomi Campbell şi Claudia Schiffer au defilat în prezentările lui, iar creaţiile sale l-au transformat în preferatul unor cliente precum prinţesa Diana, Madonna şi Courtney Love.

Ar fi avut datorii la Mafia italiană

Gianni Versace era gay, lucru pe care nu l-a ascuns, iar atunci când a fost ucis trăia în Miami şi avea o relaţie cu Antonio D’Amico, partenerul său mai tânăr. Acesta l-a şi descoperit într-o baltă de sânge, în faţa casei.

Gianni Versace și manechinele sale celebre FOTO Profimedia

Un fost membru al mafiei din Calabria şi un informator al poliţiei din Italia a scris acum câţiva ani o carte în care a relatat că Andrew Cunanan nu a fost decât un instrument al mafiei. Versace ar fi fost împuşcat din cauza unor datorii pe care le avea faţă de mafia italiană. Însă au fost voci care au spus că designerul şi asasinul său s-ar fi cunoscut de mai mulţi ani.

Vila în fața căreia a fost asasinat Gianni Versace FOTO Profimedia

Andrew Cunanan, care mai omorâse patru persoane în decurs de trei luni, până să ajungă la casa creatorului de modă, a fost găsit mort opt zile mai tâziu, într-o casă pe apă din Miami. Aparent, s-a sinucis cu aceeaşi armă cu care l-a împuşcat pe Versace.

Nici în prezent nu se ştie dacă acea crimă a fost comisă la întâmplare ori a fost planificată, fapt ce a stârnit numeroase controverse.

Moștenitorii imperiului creat de Gianni Versace

După moartea sa, trupul lui Gianni a fost incinerat, iar cenușa lui a revenit la moșia familiei de lângă Cernobbio și a fost îngropată în în cimitirul Moltrasio de lângă Lacul Como.

Gianni Versace, unul dintre cei mai mari creatori de modă FOTO Profimedia

La slujba de înmormântare a lui Versace au participat peste 2.000 de persoane, printre care s-au numărat Naomi Campbell, Elton John sau prințesa Diana, care a murit o lună mai târziu.Casa Versace, a fost moștenită de familia designerului. Santo Versave, fratele său a devenit CEO al Gianni Versace S.p.A., în timp ce sora lui Versace, Donatella, a fost desemnată noul șef al departamentului de creație.

În testamentul său, Versace a lăsat 50% din imperiul său nepoatei sale, Allegra Versace. Ea și fratele ei mai mic, Daniel, au moștenit și colecția de opere de artă a lui Gianni. Când Allegra a împlinit 18 ani, în 2004, a primit averea de aproape 500 de milioane de dolari.  

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi