Circul Globus îşi schimbă denumirea. Cum se va numi şi cum motivează schimbarea reprezentanţii instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circul globus FOTO Academia Piticilor

Circ & Variete Globus îşi va schimba denumirea, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, marţi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Circul Globus se va numi de acum în Circul Metropolitan Bucureşti. Proiectul a fost aprobat cu 33 de voturi „pentru”, patru abţineri şi şapte voturi „împotrivă“.

Propunerea a fost făcută de reprezentanţii instituţiei, motivând că în acest fel va fi îmbunătăţită percepţia oamenilor asupra instituţiei, scrie News.ro.

„Având în vedere tendinţele actuale la nivel european, privind arta circului şi anume spectacole de circ fără animale sălbatice, este necesară o schimbare în percepţia publicului privitoare la imaginea instituţiei, la mesajul pe care îl va transmite şi, de aceea, propunem schimbarea denumirii din Circ & Variete Globus Bucureşti în Circul Metropolitan Bucureşti. Considerăm că schimbarea denumirii instituţiei va avea ca rezultat îmbunătăţirea percepţiei comunităţii locale asupra instituţiei, în calitatea sa de principal producător instituţional de spectacole de circ şi music hall, dar şi creşterea vizibilităţii instituţiei pe plan internaţional“, se arată în nota de fundamentare ataşată la proiect.

De asemenea, prin proiectul de hotărâre va fi modificată şi organigrama instituţiei, prin schimbarea denumirilor unor compartimente şi suplimentarea sau reducerea numărului de angajaţi în unele dintre acestea, însă cu menţinerea numărului total de posturi actual, respectiv 210. 

Despre Circul Globus

În 1960 se naşte Circul de Stat, proiectat de Nicolae Porumbescu, Nicolae Pruncu şi Constantin Rulea. După 1989 Circul de Stat devine Circul Globus, care va deveni câţiva ani mai tarziu Circ & Variete Globus. Astăzi, circul a intrat într-o nouă era. Odată cu trecerea în noul mileniu, « Circul de Stat » al anilor ’60 îşi continuă tradiţia, devenind Circul Metropolitan Bucureşti.

Sub cupola Circului, ce a devenit în timp un simbol arhitectural al Capitalei,  artişti români şi de peste hotare, au încântat generaţii întregi de copii şi adulţi, cu spectacole de acrobaţie, magie şi dresuri de animale, vreme de peste jumătate de secol.

Astăzi, Circul Metropolitan Bucureşti îşi propune să continue tradiţia artei circului românesc, printr-o serie de spectacole a căror complexitate, creativitate si spectaculozitate, va cuceri publicul din lumea întreagă, intrând astfel în elita artei circului mondial.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple