Cine este Alina-Maria Binder, viitoarea soţie a Prinţului Nicolae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, a anunţat că se va căsători cu Alina-Maria Binder, o tânără discretă, pasionată de aviaţie.

Alina-Maria Binder (29 de ani) şi Nicolae Medforth-Mills (32 de ani) se vor căsători în vara anului viitor, după ce nepotul Regelui Mihai a făcut cererea în căsătorie în urmă cu o lună, în timpul vacanţei petrecute împreună în Cornwall.

Alina-Maria Binder a făcut Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Bucureşti şi a terminat Colegiul Naţional I.L. Caragiale. Ulterior, a studiat la Academia de Studii Economice (ASE) şi a absolvit un master în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană la SNSPA, potrivit datelor publicate pe contul personal de Facebook

În ceea ce priveşte cariera profesională, Alina-Maria Binder s-a ocupat de relaţia cu presa pentru Asociaţia Aviatorilor. 

De altfel, tânăra este pasionată de aviaţie şi, potrivit unui anunţ făcut pe Facebook, urmează un curs pentru a putea obţine un atestat de copilot. 

FOTO Arhivă Personală Alina-Maria Binder 

FOTO Arhivă Personală Alina-Maria Binder 

Cât despre viaţa privată, Alina-Maria Binder este o persoană extrem de discretă. Totuşi, în trecut a atras atenţia presei datorită relaţiei pe care a avut-o cu Sebastian Blaga, fiului fostului co-preşedinte PNL, Vasile Blaga. Cei doi au fost împreună mai bine de şase ani şi o perioadă au locuit împreună în Germania, la München. Anul trecut, presa tabloidă scria că, deşi cei doi s-ar fi logodit, au pus capăt relaţiei, unul dintre motive fiind că Sebastian Blaga s-a stabilit în oraşul german, în timp ce Alina-Maria Binder a hotărât să revină în România. 

În ceea ce priveşte relaţia cu Prinţul Nicolae, cei doi au fost surprinşi prima dată împreună în 2016, la botezul copilului Prinţului Jean de Orléans. Însă, ei se cunoşteau de mai multă vreme. În luna mai a anului 2015, Alina-Maria Binder a participat la Maratonul Regal de la Palatul Elisabeta, condus de Prinţul Nicolae. De asemenea, în trecut, tânăra ar fi donat bani pentru a susţine una dintre acţiunile caritabile ale Prinţului. 

Astăzi, 21 august, Prinţul Nicolae a anunţat logodna prin intermediul unui comunicat publicat pe Facebook: „Alina este o persoană foarte specială pentru mine şi îmi doresc ca împreună să păşim într-un nou şi asumat capitol al vieţii noastre ... De asemenea, suntem încrezători că valorile morale pe care le-am moştenit de la familiile noastre vor constitui piatra de temelie a unui viitor fericit împreună.“

Inelul de logodnă ales pentru viitoarea mireasă este safir cu diamante şi are inscripţionate numele celor doi şi data de 29 iulie 2017, zi în care a cerut-o în căsătorie şi ziua în care s-au împlinit doi ani de când s-au cunoscut, potrivit Televiziunii Române. 

Regele Mihai a răspuns nepotului său, urându-i fericire şi pace sufletească, precum şi puterea de a lua decizii corecte. Majestatea Sa a menţionat, încă o dată, că decizia de a retrage titlul de Orincipe al României şi calificativul de Alteţă Regală, precum şi decizia de a-l scoate pe Nicolae din linia de succesiune rămân neschimbate, după căsătoria acestuia. 

Prinţul Nicolae a fost dezmoştenit în luna august 2015. El a fost exlus din linia dinastică, potrivit unui comunicat ce a fost dat publicităţii de reprezentanţii Casei Regale în care se anunţa decizia. Nu a fost însă dat un motiv clar, dar se lăsa de înţeles că stilul de viaţă al lui Nicolae ar fi dus la luarea deciziei.

„Aceasta nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public şi în privat, decizia fiind luată în asentiment“, a explicat, la vremea respectivă, consilierul personal al familiei regale, Ion Luca Vlad.

La momentul respectiv, s-a speculat însă că Regele Mihai a luat această decizie deoarece fosta iubită a Prinţului, Nicoleta Cîrjan, a declarat că fetiţa pe care a născut-o la începutul anului 2016 este copilul lui Nicolae, însă Prinţul a negat de fiecare data acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție