Chef Florin Dumitrescu, mărturisiri despre viaţa personală: „Când ajung acasă după o zi plină, familia este cea care mă recalibrează“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Dumitrescu (31 de ani) a vorbit despre viaţa de familie. Membru al juriului în show-ul culinar „Chefi la cuţite“ de la Antena 1, chef Dumitrescu este căsătorit cu bloggeriţa Cristina Sima (36 de ani) şi au împreună două fetiţe, de cinci, respectiv patru ani.

Florin Dumitrescu pare că a descoperit „reţeta fericirii“ şi mărturiseşte că în perioadele extrem de încărcate îşi găseşte refugiul în mijlocul celor dragi: 

„Când ajung acasă după o zi plină, familia este cea care mă recalibrează. Fericirea şi succesul merg mână în mână, dar cel mai important este să ştii să le calibrezi. Eu mă simt un om de succes şi unul foarte fericit. Sunt mulţumit cu ceea ce am şi îmi doresc să îmi cresc copiii în aşa măsură încât peste zece, sau douăzeci de ani să îşi aducă aminte cu drag de copilăria frumoasă pe care au avut-o“, a declarat Florin Dumitrescu. 

Bucătarul a vorbit şi despre relaţia cu soţia sa, Cristina Sima, cu care s-a căsătorit în vara anului 2014, după o relaţie de patru ani: „Apariţia copiilor nu a făcut decât să ne unească şi mai mult. Ne-a dat un sens, un obiectiv mult mai complex. Dacă înainte scopul era să descoperim lumea împreună, acum este mai mare de atât. O putem descoperi în patru şi este cu mult mai frumos!“. 

Chef Dumitrescu a povestit că acasă, în sânul familiei, găteşte alături de fetiţele lui, Ava (5 ani) şi Mia (4 ani): „Acasă gătim împreună, facem tot felul de deserturi inspirate din bucătăria modernă, cu ingrediente sănătoase, adaptate pentru copii (fără zahăr, cu carob în loc de cacao şi făină integrală). Sunt amândouă ajutoare de bază, indiferent că facem biscuiţi, sau curăţăm usturoi. Lucrăm ca o echipă“. 

FOTO Antena 1

Florin Dumitrescu, bucătar de la 14 ani 

Florin Dmitrescu a povestit într-un interviu pentru Adevărul că  început să lucreze ca bucătar încă de la vârsta de 14 ani, iar patru ani mai târziu, la vârsta majoratului, a devenit chef: 

„Pe la 18 ani eram responsabil de o bucătărie, cu angajaţi şi cu tot ce se întâmpla în ea. Pasiunea am început să o descopăr în timp ce lucram deja. Bucătăria a fost o dorinţă de carieră, am vrut să am un loc de muncă de unde să încep să evoluez până ajung foarte în vârstă şi atunci să spun „pune sare“ şi toată lumea să zică „OK, a zis şeful să punem sare, punem sare“ (Râde). În bucătărie am trecut prin toate etapele: am spălat vase, am spălat faianţă, am spălat legume, am fiert carne, am prăjit carne, am filetat peşte, am făcut tot, mai puţin deserturi. De patiserie am cam fugit. Sunt un om de acţiune şi atunci treaba asta cu patiseria, unde totul este cântărit la gramaj şi tot procesul este chimic, nu e de mine“. 

La 24 de ani a fost desemnat membru al juriului în emisiunea „Masterchef“ de la ProTV, unde a devenit cunoscut publicului din România. Astfel, Florin Dumitrescu devenea cel mai tânăr jurat din istoria formatului „Masterchef“. 

„Mă simt extrem de onorat. Am făcut un mic research şi am văzut că, la cei 24 de ani pe care îi am, sunt cel mai tânăr jurat «MasterChef» din lume. Sunt foarte mândru de asta, pentru că am muncit foarte mult în ultimii 10 ani şi simt că această emisiune mi-a răsplătit eforturile şi sacrificiile pe care le-am făcut. Este o onoare, dar este şi o responsabilitate foarte mare pentru cineva de vârsta mea“, declara pe atunci Florin Dumitrescu. 

FOTO ProTV

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!