Cheeky Monica l-a făcut fericit pe Darius la „Dansez pentru tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al şaptelea sezon al emisiunii s-a încheiat vineri seară. Darius Belu şi Monica Irimia au câştigat trofeul pentru care au luptat în paşi de dans timp de şapte săptămâni. Cei doi nu au fost singurii care au plecat cu premii acasă.

Finala concursului de dans a fost urmărită de peste două milioane de români, astfel încât postul PRO TV a devenit lider de audienţă pe toate segmentele de public.

Perechea formată din Darius Belu şi Monica Irimia s-a aflat de la bun început în preferinţele publicului. Darius avea nevoie de premiul cel mare, în valoare de 60.000 de euro, pentru a cumpăra o locuinţă pentru mama şi fratele său. După aflarea veştii că este câştigător, Darius şi-a surprins partenera de dans cu un sărut.

Nici restul concurenţilor nu au rămas fără compensaţii care să-i ajute să-şi îndeplinească visurile. Roxana Al-Sanadi şi Alin Oprea, membru al formaţiei Talisman, au fost puşi la încercări grele pe parcursul emisiunii, atât de juriu, cât şi de telespectatori.

Uşor neîndemânatici la început, cei doi au lucrat intens până când au obţinut locul doi în concurs. Premiul de 20.000 de euro este o mână de ajutor pentru Roxana, care vrea să le asigure copiilor­ săi un viitor liniştit, după viaţa zbuciumată pe care au dus-o până de curând.

Oana Dedeu şi Piticu’ s-au clasat pe locul al treilea. Pe lângă premiul de 15.000 de euro, sumă care o va ajuta să-i ofere mamei sale un atelier de croitorie, Oana a avut parte şi de o altă surpriză: o paradă a modei în platoul emisiunii, realizată în mare parte cu ţinutele create de mama sa.

Surprize pentru toţi concurenţii

La sfârşit,Oana a primit propunerea de a rămâne în trupa de balet a emisiunii.  Gabriela Irimia, sora Monicăi, a revenit pe ringul de dans însoţită de Alexandru, fiul lui Cornel Patrichi.

Aceştia au dansat pentru ca o familie săracă să poată primi un cec de 5.000 de euro cu ajutorul căruia să-şi plătească datoriile. Şi Oana Roman a acceptat invitaţia de a valsa alături de nepoata sa ­Calina, ­fetiţa ­Catincăi Roman, şi de Bogdan Boantă, un fost concurent, acum membru în baletul emisiunii.

Lacrimile măresc ratingul

Minutul de aur a fost înregistrat la ora 22.54, când peste două milioane şi o sută de mii de telespectatori din ţară au urmărit „Dansez pentru tine“. De altfel, pe întreg parcursul emisiunii, PRO TV a fost lider absolut de audienţă pe toate targeturile de public.

 La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a înregistrat o audienţă de patru ori mai mare decât a postului concurent,  Antena 1. Între orele 20.30 şi 01.20, Pro TV a avut o audienţă medie de 8,8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 25,7%.

Mai multe pentru tine:
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă