Charlie Sheen a dezvăluit că a ajuns în pragul demenţei din cauza tratamentului tradiţional anti-HIV şi a povestit cum s-a vindecat cu un medicament experimental

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Charlie Sheen a promis că se va folosi de notorietate pentru a promova tratamentul experimental care i-a salvat viaţa FOTO Getty Images

Actorul american Charlie Sheen, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit că a ajuns în pragul demenţei din cauza tratamentului tradiţional împotriva HIV, de care s-a vindecat după ce i-a fost administrat un medicament experimental.

Charlie Sheen a discutat în cadrul unui eveniment organizat la Hollywood despre PRO 140, un medicament injectabil experimental care l-a vindecat de HIV, dar şi de demenţă uşoară, pe care a început să o dezvolte din cauza tratamentului tradiţional pe care l-a urmat iniţial, potrivit „Variety“.

Actorul a povestit că la început lua câte patru pastile pe zi şi se confrunta cu efecte secundare foarte grave. „Medicamentele mă suprimau şi mă ţineau în viaţă, dar m-am luptat cu o migrenă constantă şi uneori cu simptome de demenţă la limită“, a mărturisit Sheen.

Actorul le-a mulţumit reprezentanţilor companiei de biotehnologie CytoDyn din Vancouver, care l-au convins să urmeze un tratament experimental, despre care spune că l-a vindecat de SIDA la sfârşitul anului 2015 şi care nu a avut efecte secundare asupra sănătăţii sale.

„Am început să mă simt iar eu însumi şi să fiu din nou conştient de toate aspectele vieţii mele. Când am fost diagnosticat, ştiam că nu este o sentinţă la moarte, dar a fost foarte greu de acceptat“, a povestit Sheen.

Actorul a subliniat că a avut medici „plini de compasiune“ şi că a promis că-şi va folosi notorietatea pentru a promova acest tratament şi pentru a ajuta la scoaterea sa pe piaţă. „Credeam că o să fiu blocat pe cocktail-uri de pastile şi medicamente pentru totdeauna, dar uită-te la mine acum. Sunt atât de recunoscător geniilor de la CytoDyn pentru că au realizat acest tratament şi m-au găsit“, a declarat Charlie Sheen.

„Accept darul de a rămâne în viaţă. Aş fi putut să fug de această boală, să nu vorbesc sincer şi deschis despre ea, dar am ales calea opusă“, a mai adăugat Sheen. 

Charlie Sheen a confirmat la sfârşitului anului 2015 că a fost diagnosticat cu HIV în urmă cu patru ani, după ce a solicitat un control medical din cauza unor migrene foarte puternice. „Credeam că am o tumoare pe creier. Credeam că voi muri“, a mărturisit Charlie Sheen în emisiunea „Tonight Show“. 

La sfârşitul anului trecut, actorul a anunţat că virusul a fost complet „suprimat“ după ce a acceptat o injecţie experimentală, într-un studiu clinic. Spre deosebire de terapia tradiţională antiretrovirală, care presupune luarea unui cocktail zilnic de medicamente, Sheen a primit o injecţie săptămânală, care nu avea efecte secundare.

Sheen spune că nu s-a simţit nicicând mai puternic şi încrezător în sănătatea lui, sperând că acest tratament să fie un pas înainte în combaterea HIV-ului. „Este uimitor. Mă gândesc la modul în care m-am simţit în ziua în care am fost diagnosticat şi cum mă simt azi. Wow! Ce transformare! Într-un minut eşti pe drumul spre pierzanie, iar în următorul minut eşti pe drumul spre providenţă. Este uimitor!“, declara la momentul respectiv starul. 

PRO-140 este un medicament fabricat dintr-un anticorp. Inhibitorii pe care îi conţine protejează celulele de fuziune ale sistemului imunitar pentru a nu mai fi infectate cu HIV. Medicamentul, odată intrat în corp, se ataşează de receptorul de proteine de pe suprafaţa celulelor imune. Studiile au arătat că atunci când această „poartă“ este blocată, HIV-ul nu are altă cale de a intra în celulă. Injecţia cu PRO-140 nu funcţionează pentru toate tipurile de HIV, ci doar pentru cel R5.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!