Cercetările trăsnite şi inutile, premiate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihologul Richard Stephens de la Universitatea Keele (Marea Britanie) a primit premiul Ig Nobel pentru pace

Savanţii care au recoltat mucusul balenelor şi cei care au studiat felaţia la lilieci se numără printre câştigătorii Ig Nobelurilor. Descoperirile ştiinţifice inutile au fost premiate în ajunul decernării adevăratelor Nobeluri. Cercetătorii britanici au stabilit un record naţional, primind patru premii.

Premiile Ig Nobel îşi propun să celebreze neobişnuitul, să onoreze imaginaţia şi să stimuleze interesul oamenilor în ceea ce priveşte ştiinţa, medicina şi tehnologia. Aceasta este premisa de la care porneşte revista de umor „Annals of Improbable Research" („Analele cercetărilor improbabile", în trad.), care sponsorizează aceste premii, alături de Asociaţia pentru promovarea ştiinţifico-fantasticului Harvard-Radcliffe şi Societatea studenţilor la fizică Harvard-Radcliffe.

Vezi aici video.

Gala premiilor Ig Nobel 2010, considerate alternativa amuzantă la adevăratele premii Nobel, ce vor fi decernate începând de astăzi, nu s-a dezminţit nici în acest an. Iar cercetătorii britanici au reuşit să obţină un record naţional, câştigând patru premii din cele zece acordate pentru cercetările care îi fac pe oameni să râdă mai întâi şi abia apoi să se gândească, relevă „The Guardian".
l Premiul pentru medicină Plimbările în montagne russe reduc simptomele astmului, descoperire făcută de psihologii Simon Rietveld şi Ilja van Beest de la Universitatea din Amsterdam, Olanda.

Premiul pentru fizică: Şosetele purtate peste încălţăminte previn alunecările pe gheaţă, fapt demonstrat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, condusă de Lianne Parkin.

Premiul pentru biologie: Primul caz documentat de felaţie la lilieci, realizat de cercetătorul Gareth Jones de la Universitatea din Bristol (Marea Britanie) şi de colaboratorii săi din China.

Premiul pentru pace: Înjurăturile calmează durerile, demonstraţie făcută de psihologul Richard Stephens de la Universitatea Keele, din Marea Britanie, şi de colegii săi.

Premiul pentru inginerie: Perfecţionarea unei metode de colectare a mucusului eliminat de balene, folosind un elicopter cu telecomandă. Inedita tehnică a fost pusă la punct de Karina Acevedo-Whitehouse şi de colegii săi de la Institutul de Zoologie din Londra, Marea Britanie.

Premiul pentru transport: Determinarea rutelor optime în cazul căilor ferate folosind un şablon de noroi, cercetare coordonată de Mark Fricker şi Dan Bebber de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, la care au contribuit oameni de ştiinţă japonezi.

Premiul pentru management: Companiile ar deveni mai eficiente dacă ar promova oameni la întâmplare, demonstraţia matematică fiind semnată de cercetătorul Alessandro Pluchino şi de colegii săi de la Universitatea din Catania, Italia.

Premiul pentru sănătate publică: Microbii se lipesc de bărbile oamenilor, studiu ştiinţific coordonat de cercetătorul american din Maryland Manuel Babeito.

Premiul pentru chimie: Petrolul şi apa se pot amesteca, fapt dovedit de Eric Adams de la Massachusetts Institute of Technology, SUA, şi de colegii săi.

Premiul pentru economie: Crearea şi promovarea unei noi metode de a investi banii, care maximizează profitul şi minimizează riscul financiar pentru economia globală, premiu acordat directorilor companiilor Goldman Sachs, AIG, Lehman Brothers, Bear Stearns, Merril Lynch şi Magnetar.

Intervenţii scurte

Discursurile premianţilor sunt limitate la un minut. Dacă aceştia depăşesc durata alocată, o fetiţă în vârstă de opt ani care îndeplineşte rolul de maestru de ceremonii se apropie de invitat şi-i şopteşte: „Opreşte-te, te rog, pentru că mă plictisesc!".

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța