Celine Dion: „Îmi doream să fiu ca Nadia Comăneci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Celine Dion - FOTO Mediafax

Cântăreaţa Celine Dion a declarat că o admiră şi o consideră un model pe Nadia Comăneci, gimnasta care a obţinut prima notă de 10 la Jocurile Olimpice, la Montreal din 1976.


Potrivit publicaţiei „Las Vegas Review-Journal“, Celine Dion avea opt ani atunci când a asistat la momentul istoric în care gimnasta Nadia Comăneci a primit prima notă de 10, pentru proba de la paralele, pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal.

„Urmăream Jocurile Olimpice şi ea aproape că mi-a schimbat destinul“, a declarat Celine Dion. „Am iubit atât de mult puterea ei, dedicaţia şi munca grea pe care a depus-o, îmi doream să fiu ca ea. Nu era vorba doar de gimnastică, ci de întreaga ei atitudine şi înfăţişare“, a adăugat artista.

„Am iubit tot ce avea legătură cu ea, până când destinul meu m-a condus spre muzică“, a mai spus cântăreaţa. Totuşi, evoluţia de la Montreal nu a reprezentat singurul moment în care Nadia Comăneci a lăsat-o fără cuvinte pe Celine Dion. Douăzeci de ani mai târziu, cântăreaţa canadiană şi-a întâlnit idolul din copilărie.

Celine Dion se afla la Atlanta cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1996, unde se pregătea să interpreteze o piesă pentru ceremonia oficială de deschidere a evenimentului sportiv. Se afla în camera ei de hotel cu soţul şi managerul Rene Angelil, când cineva a bătut în uşă. „Am deschis uşa şi... ea (Nadia Comaneci – n.r.) era chiar acolo. M-a dat gata!“, a spus Celine Dion.

Rene Angelil aranjase această întâlnire surpriză şi obţinuse acceptul Nadiei pentru ca gimnasta să vină însoţită de o echipă care să filmeze momentul. „M-am întâlnit cu persoana pe care o admiram de atât de multă vreme. Într-un fel, ea mi-a schimbat viaţa“, a mărturisit cântăreaţa.

Céline Dion s-a născut într-o familie ciu 14 copii şi o situaţie fianciară precară. După ce s-a remarcat pe scenă în Quebec, a debutat în Franţa şi Statele Unite, iar la scurt timp a devenit un nume în întreaga lume. În cei peste 25 de ani de carieră, a „jonglat“ cu mai multe genuri muzicale, de la rock şi R&B, la gospel şi muzică clasică. În 2004, după ce albumele sale s-au vândut în mai bine de 175 de milioane de copii, Dion a primit în cadrul premiilor World Music Award distincţia Chopard Award, devenind cea mai bine vândută cântăreaţă a tuturor timpurilor. Trei ani mai târziu, casa de discuri Sony BMG a anunţat că vânzările materialelor discografice au depăşit 200 de milioane de copii.

Nadia Comăneci este considerată una dintre cele mai mari sportive ale secolului XX. După ce a obţinut prima notă de 10 la Montreal, în 1976, şi după Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, Nadia s-a retras din activitatea competiţioanlă cu cinci medalii de aur câştigate. A fost membră a Federaţiei Române de Gimnastică şi a ajutat la antrenarea gimnaştilor juniori români, iar în 1989 s-a mutat în Statele Unite. 
 

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne