Celebrităţile sar în ajutorul Australiei: Pink donează jumătate de milion de dolari: „Sunt total distrusă de ce se întâmplă“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pink a donat jumătate de milion de dolari pompierilor din Australia FOTO Guliver/Getty Images

Celebrităţile au făcut apel pentru donaţii către pompierii din Australia, devastată de incendii din luna septembrie. Cântăreaţa Pink a anunţat că va dona jumătate de milion de dolari şi îi îndeamnă şi pe alţii să facă la fel.

Mai multe celebrităţi de la Hollywood fac apel pentru donaţii către pompierii din Australia, devastată de incendii. 

Pink a anunţat pe Twitter că va dona 500.000 de dolari şi îi îndeamnă pe cei 32 de milioane de abonaţi să facă la fel. 

Cântăreaţa a publicat şi o listă a site-urilor diviziilor locale de pompieri unde pot fi trimise ajutoare.

„Sunt total distrusă să văd ce se întâmplă acum în Australia, cu oribilele incendii de vegetaţie. Mă angajez să donez 500.000 de dolari direct serviciilor de pompieri locale, care se luptă din greu pe front. Inima mea este alături de prietenii şi familiile din Australia“, a scris Pink într-un mesaj pe Twitter.

Acelaşi apel la donaţii l-a făcut şi artista de comedie Celeste Barber, care a reuşit astfel să strângă peste 9 milioane de dolari, notează The Guardian. 

În patru luni, flăcările care fac ravagii în estul Australiei au provocat moartea a peste 20 de persoane, au distrus peste 5 milioane de hectare şi au cauzat pagube incalculabile în fauna şi flora locală. În faţa acestei catastrofe, şi cântăreaţa Selena Gomez s-a declarat „devastată“. 

„Fac o donaţie şi mi-ar plăcea să vă gândiţi să o faceţi dacă puteţi“, a scris ea pe Twitter, potrivit news.ro. 

De asemenea, staruri locale, precum Nicole Kidman şi soţul acesteia, Keith Urban, Hugh Jackman, Rebel Wilson, Delta Goodrem şi Russell Crowe (neozeelandez, dar care locuieşte în Australia), şi internaţionale, ca Naomi Watts, Jameela Jamil, Chris Brown şi Kim Kardashian şi-au exprimat sprijinul pentru australienii greu încercaţi.

Nicole Kidman şi soţul ei, Keith Urban, printre vedetele locale care şi-au arătat sprijinul faţă de suferinţa cetăţenilor australieni  FOTO Guliver/Getty Images

Jucătorul de tenis australian Nick Kyrgios a anunţat, joi, pe pagina sa oficială de Twitter, că va dona victimelor incendiilor din Australia câte 200 de dolari pentru fiecare as servit în vara acestui an. 

Melissa Joan Hart, actriţa din „Sabrina“, vrăjitoarea ucenică, a publicat un link către site-ul Crucii Roşii australiene. „Australia este aproape la fel de mare ca Statele Unite“, a scris ea. „Imaginaţi-vă că ţara noastră arde din Maine până în Florida, trecând prin Texas, California. Este echivalentul“.  

Actriţa Bette Midler l-a criticat pe premierul australian Scott Morrison: „El a spus că «nu e momentul să vorbim despre încălzirea climatică, ea face ca economia noastră să se dezvolte». Ce idiot! La ce serveşte economia într-o ţară nelocuibilă?“. 

Actriţa britanică Jameela Jamil a deplâns la rândul ei „decizia impardonabilă a liderilor de a nu se interesa de încălzirea climatică când se întâmplă în faţa noastră“. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV