Celebra prezentatoare „Top Chef“ a dezvăluit că a fost violată la 16 ani. De ce a păstrat tăcerea până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Padma Lakshmi FOTO Guliver/Getty Images

Prezentatoarea show-ului culinar „Top Chef“, Padma Lakshmi (48 de ani), a mărturisit că a fost violată în adolescenţă.

Modelul şi prezentatoarea TV americană Padma Lakshi, originară din India, a mărturisit într-un eseu publicat în New York Times că a fost violată pe când avea doar 16 ani şi a explicat de ce a păstrat tăcerea până în prezent, scrie cnn.com. 

Padma Lakshi, nominalizată la Emmy pentru rolul de gazdă al emisiunii „Top Chef“, a crezut că este vinovată pentru cele întâmplate, declarând că înţelege de ce femeile refuză să vorbească despre abuzurile la care au fost supuse. 

Padma Lakshi a dezvăluit că a fost violată în adolescenţă de către bărbatul cu care se întâlnea. Vedeta a mărturisit că era virgină, iar violul s-a produs după o petrecere de Anul Nou. Bărbatul cu care se întâlnea pe atunci, căruia nu i-a dezvăluit numele, avea 23 de ani. 

„Nu m-am dus la poliţie. N-am spus nici mamei mele, nici prietenilor“, a declarat Padma Lakshmi.

Ea a explicat şi cum a ajuns să creadă că se face vinovată de cele întâmplate: „Mă gândeam că toată lumea va spune: ce naiba ai căutat la el în apartament?“. 

Aceste afirmaţii au apărut pe fondul nominalizării judecătorul Brett Kavanaugh la Curtea Supremă, magistratul fiind acuzat de agresiune sexuală.

Padma Lakshmi a răspuns şi criticilor venite din partea Preşedintelui Trump, care a întrebat retoric de ce victimele ascund atât de mult timp abuzurile la care au fost supuse: „Pot înţelege de ce victimele au ascuns atât timp aceste abuzuri. Am făcut acelaşi lucru ani la rând“. 

În plus, prezentatoarea a mai povestit şi un episod de hărţuire sexuală petrecut în copilărie, pe când avea doar şapte ani. Astfel, un bărbat care era rudă cu tatăl ei vitreg, cel de-al doilea soţ al mamei ei, a atins-o în zonele intime. 

„La scurt timp, le-am povestit mamei şi tatălui meu vitreg cele întâmplate. Drept urmare, m-au trimis pentru un an în India, să locuiesc cu bunicii. Lecţia era: «dacă vorbeşti, vei suporta consecinţele»“, a scris vedeta pe Twitter.  

Prezentatoarea a încurajat victimele altor abuzuri să comunice cât mai repede cele întâmplate: „Cu toţii avem multe de pierdut dacă nu ieşim în faţă pentru a spune adevărul despre agresiunea sexuală“.  

Padma Lakshmi (foto), fost model şi prezentatoare a emisiunii culinare „Top Chef“, a fost căsătorită cu celebrul scriitor britanic de origine indiană Salman Rushdie, din 2004 până în 2007, după care a început o relaţie cu miliardarul Teddy Forstmann, care a durat până la decesul acestuia, în 2011, din cauza unui cancer cerebral.

Ea are o fiică în vârstă de şapte ani, Krishna Thea Lakshmi-Dell, dintr-o relaţie precedentă, cu Adam Dell, fratele lui Michael Dell, un magnat din industria computerelor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile