Ce s-a ales de Backstreet Boys, idolii adolescenţei noastre?
0Vorbim de 130 de milioane de albume vândute şi mai vorbim de un boy band pe care unii l-au iubit, alţii l-au urât, însă toţi au fost nevoiţi să-i recunoască succesul stelar.
Din 1999 şi până prin 2003, au fost cam cea mai mare trupă din lume. Urmaşii unui alt grup fenomen, New Kids on The Block, cei cinci băieţi din Orlando (Florida), şi anume A.J. McLean, Howie Dorough, Nick Carter, Kevin Richardson şi vărul lui, Brian Littrell, ne privesc astăzi de la înălţimea celei mai bine vândute formaţii de băieţi din toate timpurile. Povestea lor începe cu un anunţ în ziarul Orlando Sentinel, în care se căutau cinci băieţi cu vârste curprinse între 12 şi 18 ani, pentru o formaţie ce se dorea o versiune albă a celor de la Boyz II Men. A.J. McLean a răspuns primul anunţului, iar ceilalţi patru puşti i-au urmat, încropind o formaţie de adolescenţi care ziua aveau joburi cu jumătate de normă, iar seara mergeau la repetiţii. Era anul 1993, iar noul boy band şi-a primit numele după o piaţă de vechituri foarte cunoscută în Orlando, Backstreet Market.
Începutul a fost foarte greu, mai ales că puştii de la Backstreet Boys aveau parte de o audienţă foarte dură, în micile lor turnee prin licee şi şcoli. Copiilor nu le păsa de formaţia asta anonimă de băieţi care dădea concerte în sala lor de sport, iar mulţi îi şi huiduiau. Fetele, însă, erau mai indulgente. Ca să-nţelegeţi, pe vremurile acelea, era cool să fii într-o trupă de grunge rock sau gangsta rap. În sfârşit, în 1994, băieţii au reuşit să semneze cu casa de discuri Jive Records, dar a mai fost nevoie de încă trei ani pentru ca muzica lor să fie auzită în State. În 1995, băieţii se lansau cu primul lor single,We’ve Got It Goin’ On, iar un an mai târziu apărea şi albumul de debut, Backstreet Boys. Însă posturile de radio şi canalele muzicale nu erau impresionate, mai ales după ce au văzut acel videoclip al piesei Quit Playing Games (with My Heart), în care cinci băieţi dansau lasciv în ploaie, îmbrăcaţi în cămăşi transparente şi pantaloni albi. Europa era, însă, în extaz! Ignoraţi în America, băieţii au găsit un public mai prietenos cu muzica pop, traversând Atlanticul către bătrâna Europă. Un public mai degrabă feminin, dacă e s-o spunem pe-aia dreaptă. Din Germania până în Danemarca, toate fetele erau înnebunite după aceşti americani cu voci şi piese sensibile, iar dragostea şi-o arătau aruncându-le pe scenă prezervative, sutiene, chiloţi, tot tacâmul.