Care este starea Ronei Hartner după operaţia la colon: „Intervenţia a fost complicată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rona Hartner FOTO David Muntean

După ce i-a fost descoperită o tumoare pe colon, actriţa Rona Hartner (45 de ani) a fost operată ieri, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Prietenii au declarat cum se simte vedeta.

Diagnosticată cu tumoare pe colon, Rona Hartner a suferit o intervenţie chirurgicală care a durat şase ore. Urmează ca după o lună să afle dacă tumoarea este sau nu canceroasă.

Prietenii artistei au declarat, pentru Click, că Rona a ieşit cu bine din operaţie: „A fost o operaţie clasică, pentru a putea îndepărta tumora. Intervenţia a fost complicată, dar s-a încheiat cu bine după şase ore. 

Rona se află la Terapie Intensivă, pentru a fi monitorizată, iar astăzi va fi readusă în salon“. 

Actriţa a declarat de pe patul de spital că trebuia să plece în Franţa, însă vineri a fost internată de urgenţă pentru operaţie de medicii care i-au descoperit tumoarea. „Este o operaţie complicată, colegii mei încearcă să evalueze această patologie tumorală, se pot face teste chiar în timpul operaţiei. În funcţie de acest lucru, se poate lua o decizie“, declara, la Antena Stars, medicul Tudor Ciuhodaru.

„Sunt bine. Mă ţine credinţa, speranţa şi nu vreau să cultiv frica. Eu am venit în România pentru „Scena Misterelor“ (n.r. - noua emisiune a lui Dan Negru ce va fi difuzată la Antena 1) trebuia să plec joi în Franţa. De miercuri nu mă simţeam în apele mele. Înainte să mă duc la aeroport, doctorul mi-a zis că nu plec nici până la Sinaia, pentru că mă va opera de urgenţă. La tomograf s-a arătat că am o tumoare la colon, asta mă seca de puteri. Era o stare surdă de rău, am făcut nişte investigaţii în Franţa, dar nu dădea nimic. Eu sunt un om care nu ia medicamente decât dacă spune doctorul. Dacă luam avion făceam flebită (n.r.- o afecţiune care se manifestă prin inflamarea venelor) mi se umflau membrele. 

Suntem împreună, Herve  a rămas cu mine aici, ne-am uitat la film. Rugăciune la greu. Aşa petrecem, primim familia, vizite, îi liniştim pe toţi. Mâine dimineaţă la prima oră mă operez, îi rog pe toţi să aprindă o candelă pentru mine“, a declarat Rona Hartner, sâmbătă, la „Star Matinal de Weekend“. 

Rona Hartner a fost internată de urgenţă vineri

Rona Hartner a făcut un live pe Facebook de pe patul de spital, unde a fost transportată de urgenţă vineri. Cântăreaţa a anunţat că va fi operată, după ce medicii i-au descoperit o tumoare. 

„Dragii mei, înainte să apară vreo veste ciudată, trebuie să vă spun eu despre ce e vorba. Am avut o mică stare proastă joi noaptea, vineri am fost preluată de urgenţă şi internată de urgenţă la Spitalul Floreasca. Voi fi operată luni. Au găsit ceva la tomograf care nu este prea bun. Vreau doar să vă rog pe această cale tuturor să nu vă fie frică să vă duceţi la doctor când vă simţiţi rău. Pentru că poate fi un pic mai rău decât ce pare. Eu am crezut că este o ocluzie intestinală, dar de fapt este o altă problemă, dar este vorba despre o tumoare. Nu mi-e frică să o operez de urgenţă, e cea mai bună soluţie. Am şansa să fiu la un mare profesor din România, nu am nicio grijă, nu am nicio frică. Am început deja tratamentul cu fier ca să fiu în formă pentru operaţie.  Vă rog frumos să vă rugaţi pentru mine. Să vă uitaţi la emisiunea «Scena misterelor» de la Antena 1, pe care am înregistrat-o săptămâna trecută. Mă bazez pe mesajele voastre dragi şi să ştiţi că o să ies învingătoare, pentru că, din fericire, doctorul mi-a spus că tumoarea este localizată, deci operabilă. Ceea ce este bine. Vă ţin la curent şi am încredere în medicii din România“, a declarat Rona Hartner. 

   

Recent, Rona Hartner a anunţat că se căsătoreşte cu DJ-ul francez Herve, în vârstă de 43 de ani. Ea a mai fost căsătorită până în 2008 cu actorul Rocco Sedano împreună cu care are o fată, pe Rita Sumalya. 

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Planurile mărețe ale lui Musk: „Optimus va elimina sărăcia și va fi un chirurg incredibil”. Ce spune despre Robotaxi
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
„Începe să se întrevadă cum va arăta sfârșitul războiului”. Soluțiile Ucrainei pentru a învinge Rusia, chiar dacă ar mai pierde teritorii
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”