Cadourile de nuntă pe care prinţul Harry şi ducesa Meghan sunt nevoiţi să le returneze: cuplul regal renunţă la daruri în valoare de 8 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuplul regal înapoiază cadouri în valoare de 8 milioane de euro, primite de la companii cunoscute, pentru că păstrarea acestora i-ar determina să încalce regulile stricte ale Casei Regale. Înainte de cununie, Ducele şi Ducesa de Sussex au precizat public că nu vor primi astfel daruri şi au încurajat donaţiile către organizaţiile non-profit pe care ei le susţin financiar.

Prinţul Harry şi Meghan Markle s-au căsătorit acum două săptămâni, iar una dintre companiile care le-au trimis un cadou pentru a-i felicita a fost Bags of Love. Este vorba despre două costume de baie, pe care aceştia sperau că cei doi le vor purta în luna de miere. 

Printre regulile Palatului Kensington, în ce priveşte cadourile, se numără şi următoarea: „Cadourile oferite de persoane private care locuiesc în UK, dar necunoscute membrilor Familiei Regale, vor fi refuzate, dacă există îngrijorări legate de motivul donatorului“. Şi anume, că aceste companii urmăreau să îşi facă astfel reclamă. 

Până acum, Familia Regală nu a făcut publică suma obţinut în urma donaţiilor, scrie walesonline.co.uk. Dar este cunoscut faptul că mai multe state au contribuit. În ziua nunţii, premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat că ţara va dona 29.000 de lire sterline unei asociaţii caritabile: Jumpstart. Iar premierul Noii Zeelande, Jacinda Arden, a spus că a donat, din partea ţării, 2.500 de lire sterline pentru o organizaţie numită Pillars, care sprijină copiii şi familiile prizonierilor. 

Prinţul Harry al Marii Britanii (33 de ani) şi fosta actriţă Meghan Markle (36 de ani) s-au căsătorit pe 19 mai, iar peste 11 milioane de persoane au urmărit ceremonia, pe BBC One şi pe ITV. Cei doi s-au logodit în noiembrie 2017.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată