Bryan Singer, regizorul „Bohemian Rhapsody“, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu minori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul american Bryan Singer (53 de ani), concediat din echipa filmului „Bohemian Rhapsody“, este acuzat de patru bărbaţi că ar fi avut relaţii sexuale cu ei pe vremea când erau minori.

Bryan Singer se confruntă cu noi acuzaţii referitoare la faptul că a întreţinut relaţii intime cu minori, potrivit unor informaţii publicate de The Hollywood Reporter, citate de News.ro.     

În 12 luni de investigaţii, jurnaliştii de la „The Atlantic“ au stat de vorbă cu peste 50 de surse, inclusiv cu cei patru bărbaţi care susţin că au fost abuzaţi de Singer. 

Unul dintre ei a pretins că, la vârsta de 17 ani, în 1997, a întreţinut relaţii sexuale cu regizorul în timpul unei petreceri din casa acestuia. Altul afirmă că, pe când avea 15 ani, el şi Singer au întreţinut relaţii sexuale, la reşedinţa din Berverly Hills. Ambii susţin că regizorul, care avea atunci 30 de ani, ştia că ei au vârste sub 18 ani şi deci sub vârsta de consimţământ în California. 

Învinuirile publicate în „The Atlantic“ pun la îndoială reputaţia regizorului, mai ales după ce acesta a fost concediat în timpul producţiei filmulului „Bohemian Rhapsody“, care a primit cinci nominalizări la Oscar 2019. În decembrie 2017, directorii executivi au precizat că au luat decizia de a încheia colaborarea cu Singer după ce tensiunile dintre regizor şi Rami Malek, care joacă rolul principal, au început să se amplifice. În plus, concedierea ar fi fost cauzată şi de absenţele inexplicabile şi din ce în ce mai frecvente ale regizorului de pe platourile de filmare. Singer a negat acuzaţiile privind comportamentul neprofesionist şi pretinde că Fox i-a interzis să îşi îngrijească un părinte bolnav, precum să aibă grijă şi de propria sănătate. 

Singer a fost înlocuit de Dexter Fletcher pentru ultimele filmări la „Bohemian Rhapsody“, dar a fost încă creditat drept regizor unic al filmului, conform regulilor Sindicatului Regizorilor Americani.  

Nu este însă pentru prima dată când Bryan Singer este acuzat de agresiuni sexuale împotriva minorilor. Primele astfel de acuzaţii au apărut în 2014, când a şi fost dat în judecată de doi bărbaţi, însă ulterior aceştia au renunţat la procese. 

   

În ciuda unei producţii dificile şi a unei aprecieri rezervate din partea criticilor, „Bohemian Rhapsody“ a demonstrat că este un film de succes la nivel mondial, cu 800 de milioane de dolari încasări în box office până acum. Filmul a primit două premii Globul de Aur, Cel mai bun film dramă şi Cel mai bun actor într-un film dramă, fiind nominalizat, marţi, şi la cinci categorii ale premiilor Oscar 2019, inclusiv pentru Cel mai bun film

Următorul film al lui Bryan Singer va fi „Red Sonja“ pentru Millennium Films. O sursă a declarat pentru THR că regizorul a negociat un salariu de până la 10 milioane de dolari pe zi. 

Bryan Singer este celebru pentru regia unor producţii precum „The Usual Suspects“, patru filme din franciza „X-Men“ şi „Superman Returns“. 

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu