Bruce Dickison, solistul trupei Iron Maiden, s-a vindecat de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solistul trupei Iron Maiden, Bruce Dickison, a anunţat că s-a vindecat de cancer la trei luni după încheierea şedinţelor de chimioterapie şi radioterapie, pe care le-a făcut la începutul anului 2015, notează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Bruce Dickison a fost diagnosticat cu cancer înaintea Crăciunului de anul trecut, în urma unui control de rutină la medicul de familie. Solistul trupei Iron Maidon a efectuat apoi o serie de analize şi biopsii, care au scos la iveală o tumoare canceroasă, poziţionată în spatele limbii. Acesta a mers la şedinţele de chmioterapie şi radioterapie, care s-au încheiat în luna februarie, timp de şapte săptămâni.

Întrucât tumoarea a fost descoperită într-un stadiu incipient, pronosticul medical este din fericire unul extrem de bun, iar medicii artistului se aşteaptă ca acesta să beneficieze de o recuperare completă, scrie Mediafax.

Bruce Dickison a comunicat fanilor săi noile veşti vineri, 15 mai, printr-un mesaj publicat pe site-ul oficial al trupei Iron Maiden. Acesta a dezvăluit că în urma unei tomografii cu rezonanţă magnetică, doctorii nu au mai detectat nicio urmă de cancer în organismul său.

„Vreau să mulţumesc acestor medici fantastici care m-au tratat în ultimele luni, care au făcut posibil să apară acest rezultat uimitor. A fost o perioadă grea pentru familia mea şi, în multe privinţe, a fost mai greu pentru membrii familiei mele decât a fost pentru mine. Vreau să mulţumesc, de asemenea, tuturor fanilor pentru gândurile lor bune. Sunt încrezător şi voi încerca să îmi păstrez o atitudine pozitivă, iar încurajările primite din partea fanilor din lumea întreagă ai trupei Iron Maiden au însemnat foarte mine pentru mine. Acum, mă simt extrem de motivat şi abia aştept să revin în industria muzicală, imediat ce acest lucru va fi posibil“, a scris Bruce Dickinson.

Rod Smallwood, managerul trupei britanice, a adăugat: „Deşi Bruce vrea să îşi reia imediat activităţile cu trupa Iron Maiden, va fi nevoie să treacă ceva timp înainte ca el să îşi revină complet. Din acest motiv, trupa nu va susţine niciun concert şi niciun turneu până anul viitor. Acum, ne concentrăm pe finalizarea noului album de studio al trupei Iron Maiden. Acest album va fi lansat cu siguranţă în acest an“.

Iron Maiden a lansat de-a lungul carierei 15 albume de studio, vândute în aproximativ 90 de milioane de exemplare. Hituri precum „The Number of the Beast“, „Hallowed Be Thy Name“, „The Trooper“, „Flight of Icarus“, „Where Eagles Dare“, „To Tame A Land“, „Wasted Years“, „Bring Your Daughter... to the Slaughter“ au transformat Iron Maiden într-una dintre cele mai longevive şi influente trupe de heavy metal din întreaga lume. Grupul este format din Steve Harris, Bruce Dickinson, Dave Murray, Adrian Smith, Janick Gers şi Nicko McBrain.

În 2006, Iron Maiden a lansat albumul „A Matter of Life and Death“, material care a atins primele poziţii în topurile din 40 ţări. Albumul a fost promovat prin turneul „A Matter Of Life and Death World Tour“, care a cuprins 28 de concerte în Europa. Turneul de promovare a albumului „The Final Frontier“ a debutat în iunie 2012, cu o serie de show-uri în America de Nord.

Trupa britanică Iron Maiden a susţinut de-a lungul anilor mai multe concerte şi în România.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie