Brian May a dezvelit o placă memorială dedicată lui Freddie Mercury

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chitaristul trupei Queen, Brian May, a dezvelit, joi, o placă memorială dedicată fostului lider al formaţiei, Freddie Mercury, care marchează casa în care a copilărit artistul, aflată în oraşul englez Feltham, cu câteva zile înainte de 5 septembrie, data la care celebrul solist britanic ar fi împlinit vârsta de 70 de ani, informează contactmusic.com.

”Este foarte straniu pentru mine acum. L-am cunoscut pe Freddie în urmă cu aproximativ 50 de ani şi am venit aici pentru a-i întâlni mama şi tatăl şi pentru a petrece timp cu el. Ultimul lucru de pe Pământ pe care ni l-am fi imaginat atunci era că voi fi aici vreodată să comemorez o placă albastră (folosită pentru a marca clădirile cu importanţă culturală şi istorică în Marea Britanie, n.r.) în memoria prietenului meu”, a spus Brian May.

Chitaristul şi-a exprimat regretul că liderul trupei Queen nu mai este în viaţă pentru a crea muzică. Artistul a murit în anul 1991, la vârsta de 45 de ani, din cauza unei bronhopneumonii cauzate de SIDA.

”Este o ocazie foarte fericită, dar cu o nuanţă de tristeţe, pentru că el ar trebui să fie aici, încă în proces de creaţie”, a mai spus Brian May.

Freddie Mercury, născut cu numele Farrokh Bulsara, s-a mutat în casa din Feltham la vârsta de 17 ani, în anul 1964, după ce familia lui a părăsit Zanzibar, Tanzania, şi s-a stabilit în Marea Britanie.

Artistul i-a întâlnit atât pe chitaristul Brian May, cât şi pe bateristul Roger Taylor, în perioada în care a trăit în acea casă.

”Ne-am petrecut cel mai mult timp ascultând şi analizând înregistrările lui Jimi Hendrix”, a spus Brian May, pentru BBC.

Placa memorială a fost dezvelită înainte de 5 septembrie, data la care Freddie Mercury ar fi împlinit 70 de ani.

Brian May a concertat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie, alături de Roger Taylor şi Adam Lambert. Ei au interpretat cele mai cunoscute piese ale formaţiei britanice.

Chitaristul a mai concertat şi la Sala Palatului din Bucureşti, în luna martie, alături de interpreta Kerry Ellis.

Născut sub numele de Farrokh Bulsara, în Zanzibar, pe 5 septembrie 1946, cel care ulterior s-a numit Freddie Mercury, a pus bazele trupei Queen, alaturi de Brian May si Roger Taylor în 1970.

Primul său single solo a fost lansat cu o săptămână înainte de debutul formaţiei Queen. Pe masură ce cariera trupei Queen a luat avânt, Freddie Mercury şi-a canalizat energia asupra formaţiei. A durat mai mult de un deceniu până să lanseze cel de-al doilea single solo - ”Love Kills” (1984) -, pentru coloana sonora a re-editării filmului ”Metropolis” (1927).

Albumul de debut al lui Freddie Mercury, ”Mr. Bad Guy”, a fost lansat în 1985. În 1987, el a intrat în lumea muzicii clasice, odată cu melodia ”Barcelona”, un duet cu soprana de origine spaniolă Montserrat Caballé. Single-ul a fost ales drept imn al Jocurilor Olimpice din 1992, care s-au desfăşurat în oraşul spaniol.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete