Bobbi Kristina Brown a suferit o serie de convulsii puternice, după ce medicii au încercat să o scoată din coma indusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bobbi Kristina Brown, alături de mama sa, Whitney Houston FOTO Getty Images

Bobbi Kristina Brown, singura fiică a regretatei cântăreţe americane Whitney Houston, rămâne în comă indusă, după ce medicii au încercat să o trezească, reducându-i doza de medicamente administrată, iar corpul tinerei a reacţionat negativ, suferind o serie de convulsii puternice, notează CNN.

Bobbi Kristina Brown, în vârstă de 21 de ani, a suferit o serie de convulsii violente în momentul în care medicii i-au redus doza de medicamente care o ţin în comă indusă. Fiica renumitei cântăreţe Whitney Houston continuă să se afle într-o stare foarte gravă, după ce a fost descoperită în stare de inconştienţă în cada băii sale, pe data de 31 ianuarie.

Săptămâna trecută, medicii au deconectat-o pe Bobbi Kristina Brown de la aparatul de ventilaţie asistată care o ajuta să respire, efectuându-i o traheotomie. La momentul respectiv, surse medicale au dezvăluit că tânăra va rămâne în această stare săptămâni sau poate chiar luni. 

Tatăl tinerei, rapperul Bobby Brown, exclude posibilitatea ca aceasta să fie deconectată de la aparatele de menţinere a funcţiilor vitale, întrucât crede că Dumnezeu va face un miracol şi îi va salva fiica.

Pe de altă parte, iubitul tinerei, Nick Gordon, l-a criticat pe cântăreţ într-o serie de mesaje postate pe Twitter în care afirmă că acesta şi-a văzut fiica doar de patru ori în ultimii cinci ani şi că este interesat doar de banii pe care aceasta i-a moştenit de la Whitney Houston, scrie şi Mediafax. 

Poliţia din Roswell, statul american Georgia, efectuează o anchetă penală pentru a afla circumstanţele în care a avut loc tragedia, iar Nick Gordon este considerat principalul suspect, după ce surse din cadrul anchetei au dezvăluit, pentru TMZ.com, că Bobbi Kristina prezenta o serie de răni atunci când a fost descoperită în stare de inconştienţă. 

De asemenea, săptămâna trecută, fostul iubit al tinerei, Zach Jafarzedeh, a declarat, pentru „Daily Mail“, că este foarte probabil ca Bobbi Kristina să fi încercat să se sinucidă, explicând că aceasta obişnuia să se drogheze cu Xanax şi avea gânduri suicidare. 

Mama tinerei, cântăreaţa Whitney Houston, câştigătoare a şase premii Grammy şi actriţă care s-a luptat mult timp cu dependenţa de droguri, a murit la vârsta de 48 de ani, după ce s-a înecat în cada din camera de hotel din Beverly Hills, California, pe 11 februarie 2012. Autorităţile au anunţat că vedeta s-a înecat accidental, în urma consumului de cocaină şi a problemelor cardiace, notează şi Mediafax. 


Despre Bobbi Krtistina Brown mai puteţi citi şi:

Fiica lui Whitney Houston, spitalizată de urgenţă, dupa ce a fost găsită în stare de inconştienţă

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, a fost plasată în comă indusă

Bobbi Kristina Brown a fost deconectată de la aparatul de ventilaţie asistată. Starea fiicei cântăreţei Whitney Houston rămâne neschimbată

Fiica lui Whitney Houston are şanse mici să trăiască: „Dacă ar supravieţui ar fi un miracol“

Zvonuri despre deconectarea fiicei lui Whitney Houston de la aparate. Bobby Brown: „Nu pot să o deconectez pe Bobbi Kristina. Dumnezeu o va salva“

Iubitul lui Bobbi Kristina Brown, aflată în stare gravă, este anchetat de poliţiştii americani

   

Bobbi Kristina Brown lua Xanax în mod abuziv şi se gândea la sinucidere

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat