Bianca Drăguşanu şi Victor Slav s-au despărţit. Declaraţiile celor doi: „Vom rămâne prieteni“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, care au împreună o fetiţă de doi ani, s-au despărţit. Potrivit declaraţiilor pentru o emisiune de televiziune, cei doi „vor rămâne prieteni“, iar decizia a fost luată de comun acord.

Bianca Drăguşanu (36 de ani) şi Victor Slav (38 de ani) au declarat pentru wowbiz.ro că au hotărât să se despartă. De asemenea, cei doi au mărturisit, într-o declaraţie comună, că vor rămâne prieteni pentru a-şi creşte împreună fiica de numai doi ani. 

„Am ajuns într-un punct în care drumurile noastre se despart. Nu ştim ce ne rezervă viitorul, dar ştim că vom rămâne prieteni, avem un copil minunat de crescut împreună. Suntem doi oameni maturi, care îşi asumă decizia luată de comun acord, cu sentimentul că este cea mai bună în acest moment al existenţei noastre. Vă suntem recunoscători că aţi fost mereu alături de noi şi, de asemenea, va rugăm cu tot sufletul să ne respectaţi alegerea. Ne dorim şi sperăm ca orice speculaţie să se oprească aici. Va mulţumim şi vă asigurăm de toată aprecierea şi afecţiunea noastră!“, au spus Bianca Drăguşanu şi Victor Slav. 

Bianca Drăguşanu şi Victor Slav s-au cununat civil pe 6 septembrie 2013, la Starea Civilă a Sectorului 3 din Bucureşti. Nunta religioasă au făcut-o pe 29 septembrie 2013, iar naşi au fost Nicoleta Luciu şi soţul ei Zsolt Csergo. La câteva luni după ce au devenit soţ şi soţie, în 2014, au divorţat. Ulterior, şi-au reluat relaţia. Cei doi au împreună o fetiţă, Sofia Natalia, în vârstă de doi ani. 

Bianca Drăguşanu FOTO Facebook 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort