Bear Grylls, concediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starul emisiunii „Tehnici esenţiale de supravieţuire“ („Man vs Wild“) a fost concediat de conducerea postului Discovery Channel, în urma unor dispute contractuale.

Bear Grylls (37 de ani) a prezentat emisiunea „Tehnici esenţiale de supravieţuire" încă din 2006 şi a devenit o vedetă de talie mondială. Identificat cu eroul care făcea faţă celor mai vitrege condiţii impuse de natură, Bear Grylls era paraşutat în timpul emisiunii sale în zone vitrege, unde reuşea să supravieţuiască mâncând insecte, traversând ape învolburate sau bând propria urină filtrată. Marţi, postul TV a anunţat că, „din cauza unor dispute contractuale cu Bear Grylls, Discovery a stopat toate proiectele actuale în care el era implicat".

Purtătorul de cuvânt al lui Bear Grylls a spus că acesta nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu Discovery în privinţa noului sezon al emisiunii „Tehnici esenţiale de supravieţuire" şi ambele părţi au decis să înceteze colaborarea.

Cu Jake Gyllenhaal, în Islanda

Detaliile referitoare la această dispută nu sunt deocamdată cunoscute, însă, potrivit publicaţiei „The Hollywood Reporter", neînţelegerile dintre cele două părţi vizează două proiecte, ce nu au fost deocamdată anunţate, pentru care Bear Grylls a fost angajat.Cel de-al şaselea şi, totodată, cel mai recent sezon al emisiunii „Tehnici esenţiale de supravieţuire" a fost difuzat de Discovery Channel în perioada iulie-august 2011. Într-unul dintre episoadele din acest sezon, Bear Grylls este însoţit într-o expediţie în Islanda de actorul american Jake Gyllenhaal.

În alte episoade, inclusiv din sezoanele trecute, Bear Grylls a fost paraşutat în junglă şi în deşert, a reuşit să supravieţuiască zile întregi mâncând şerpi, dormind în găuri făcute în zăpadă şi înfăşurându-şi un tricou îmbibat cu urină în jurul capului pentru a combate deshidratarea.Totodată, Bear Grylls a filmat şi în România, experienţele sale în Munţii Carpaţi fiind prezentate în sezonul al treilea din „Tehnici esenţiale de supravieţuire".Bear Grylls a escaladat Muntele Everest la vârsta de 23 de ani şi a făcut parte timp de trei ani din serviciile speciale din cadrul aviaţiei britanice, fiind un expert în paraşutism, tehnici de supravieţuire în junglă şi tehnici de luptă.

„Supravieţuitorul", preferat de români

El s-a folosit, totodată, de celebritatea dobândită pentru a deveni purtător de cuvânt pentru mai multe proiecte motivaţionale şi a scris mai multe cărţi, inclusiv romane de ficţiune pentru adolescenţi şi o autobiografie care a devenit bestseller. Emisiunea „Tehnici esenţiale de supravieţuire" este difuzată în peste 200 de ţări, inclusiv în România. Într-un studiu realizat recent cu prilejul sărbătoririi a 15 ani de Discovery Channel în România, Bear Grylls a fost ales prezentatorul TV preferat de români (60% din voturile respondenţilor), el fiind urmat în top de Adam Savage şi Jamie Hyneman din „Vânătorii de mituri" (41%) şi de Jeremy Clarkson din „Top Gear" (39%). 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor